În anii '20, cînd victoria aeroplanelor era evidentă, cîteva sute de inşi continuau să viseze la un viitor al dirijabilelor. Cifra e apropiată de cea a suporterilor presei libere, care au ieşit în stradă la Bucureşti săptămîna asta. Şi care, poate, undeva în sufletul lor, simt că se fac purtătorii de cuvînt ai sindicatului scribilor, în dimineaţa în care Gutenberg merge la OSIM să depună patentul tiparului. Altfel spus, încă o dată, tehnologia a cîştigat războiul cu cenzura. Cu cenzura internă, asumată, cenzura cu pumnul în masă sau cea cu bănuţul în cont. Cum? Pe uşa din spate, pe poarta dosnică a net-ului, a chat-urilor, a forum-urilor, a publicaţiilor online. Pe uşa pe care poate să intre oricine, nu doar posesorii milionului de dolari. Milion care, într-un mod bizar, fără precedent şi cumplit de ironic, nu mai garantează credibilitatea publicaţiei. Ba chiar riscă s-o submineze, tocmai pentru că fiecare ştie deja că banii trebuie să producă. Să facă, dacă nu alţi bani, măcar influenţă. Ei bine, vremea asta a presei mari e pe ducă - culmea, într-o epocă în care consumăm mai multe mesaje decît în orice alt moment din istoria lumii. Mesaje scrise însă de inşi din ce în ce mai puţin specializaţi - veniţi în jurnalism dintr-o ocupaţie care nu te califică, teoretic, în nici un fel: aceea de cetăţean. În Statele Unite, cifrele de vînzări ale ziarelor au scăzut cu aproape 2 procente în şase luni - o prăbuşire înspăimîntătoare. Şi explicabilă în acelaşi timp prin înflorirea fenomenului blogging - un soi de jurnal online ţinut de oameni obişnuiţi (deveniţi cîteodată celebri din acest motiv) care pur şi simplu relatează ce li s-a mai întîmplat. La ce s-au mai gîndit, la serviciu şi acasă. Ce cred sincer despre lumea în care trăiesc, despre vecini, despre maşinile pe care le conduc

şi marca preferată de unt sau dulceaţă.... Blogging-ul este un exerciţiu de sincer