- Domnu' Ionel, luaţi şi puţin miel. - Nu, mulţumesc, Otilia, nu mănînc... - Nu vă place mielul? - Nu-mi mai trebe... Cred că n-o să mai mănînc miel cît oi trăi! Am avut şi noi pregătit mielul de Paşte, ca tot omu', da' o venit apa şi l-a luat... Nu-mi mai trebe cît oi trăi... - La cumnatu' meu, la Foieni, vecinu' său avea o sută douăzeci de oi chiar de din deal de el, pe toate le-a luat apa. - N-a apucat să le ducă în deal? - Ce să apuce, dom' maistru, că a venit apa noaptea, nu vedeai nimic, noaptea pe la 4 a venit apa. Cumnatu' meu de abia ce-o aflat şi s-o dus pe tractor să o scoată pe soacră-sa, că era singură acasă. A apucat doar să o salte pe tractor şi a venit apa şi i-a înghesuit cu tot cu tractor într-o rîpă. Nu vedeai nimic, lumea striga unii după alţii, de-abia dimineaţa or apucat să se mai găsească. Cumnatu' meu a făcut la Constanţa, la scafandri, şi s-a băgat sub apă şi era să cadă casa peste el. S-a băgat să caute nişte bani, că soacră-sa avea vreo sută douăzeci de milioane, nici ea nu mai ştia bine, ascunşi undeva sub saltea. Salteaua a găsit-o, da' banii îi luase apa, ce să mai găsească... Şi s-a năruit casa cît era el sub apă, era să-l prindă sub ea. - Mai bine o lăsa pe soacră-sa, băi Tică, şi salva banii! - Ce să salveze, măi Vasile, că soacră-sa de-abia o apucat să-şi ia buletinul şi o pernă. - Da' la ce-i trebuia perna? - Luai ce apucai prin jur, ce crezi că mai gîndea cineva ca lumea? - Pe la noi au început să marcheze drumurile cu sticle de plastic, să ştie oamenii pe unde pot trece cu tractoarele să-şi mai adune ce mai apucă de prin case. - Cu sticle de plastic? - Pun nişte ţăruşi din loc în loc pe marginea şanţului şi leagă de ei cu o sfoară sticle goale de Cola sau ce mai

găsesc şi cînd se umflă apele, astea plutesc. Ca un fel de geamandură, cala mare, înţelegi? - Înţeleg, da' nu mi-ar fi trecut prin cap... - Noi sîntem bănăţen