Despre viaţa omului de rînd

în acele timpuri grele... Stimată redacţie, Imediat ce am aflat tema propusă - "Cazul Dej" - am încercat mai întîi să mă documentez citind Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu, Iliescu - Convorbiri de Lavinia Betea, Editura Evenimentul Românesc, Bucureşti, 1997. Mi-am dat seama că, de fapt, cei născuţi în 1942 nu prea avem amintiri despre OMUL-DEJ, dar cei 23 de ani (pînă în 1965) ne-au marcat profund din toate punctele de vedere. Se spune că, de fapt, copiii pînă la o anumită vîrstă nu au propriile lor amintiri, ci ştiu totul de la părinţii lor. Veţi vedea că nu e chiar aşa. Pînă prin 1946 am stat în "refugiu" la bunici în vîrf de deal. Mama era în oraş (Ploieşti) păzind singura cameră rămasă în urma bombardamentelor. De aici am prima amintire veritabilă despre care mama nu-mi putea povesti. E vorba de o spaimă cumplită care m-a făcut să stau "o veşnicie" - mi s-a părut mie atunci - sub patul de pe prispă. Bunicul venise cu un vecin care avea în mînă ceva lucios şi ascuţit (de fapt era o seceră). Cît timp au discutat ei pe o bancă, eu am stat cu inima ticăind sub pat de groaza obiectului acela şi a broaştelor care orăcăiau în puţul casei. De acolo se lua şi apa de băut nefiartă, nefiltrată, uneori tulbure şi rea la gust. Nu-mi aduc aminte ce mîncam, fiindcă nouă ne plăceau numai verziturile şi zahărul cubic. Venite în oraş (mai am o soră), am aflat că există şi unt - nu numai untură cu sare pe pîine neagră - şi marmeladă - nu numai magiun. Mama ne promisese că după "stabilizare" ne cumpără halva. Dar - cum zicea şi Bârlădeanu - cei săraci n-au pierdut şi n-au cîştigat nimic la stabilizarea monetară. Mama nu ne-a adus nici unt, nici halva. La grădiniţă (prin '48) am descoperit gustul minunat al laptelui praf (olandez) şi al margarinei daneze. Mama zicea că erau primite prin Crucea Roşie. Acum, fiindcă eram deja mai mari,