Dragi prieteni
Ma numesc Liliana, sunt timisoreanca, am 35 de ani si sunt mamica unui baietel de 7 ani. Se cheama ca suntem amandoi, in clasa intai. Va trimit o povestioara pentru rubrica "Din lumea necuvantatoarelor". Daca socotiti ca merita sa ocupe din pretiosul spatiu al iubitei "Formula As", m-as bucura s-o gasesc in revista. Daca nu, simplul fapt ca am pus-o pe hartie si v-am trimis-o mi-a incalzit sufletul.
Poate celor trecuti de 30 de ani li se va parea cunoscut numele acesta, cu sonoritati mai degraba grecesti. In copilaria mea, el apartinea unui personaj de desene animate. Era un puiut negricios, purtand totdeauna cu el jumatate din gaoacea oului ce-l gazduise. Ei bine, numele lui l-am imprumutat pentru a-i conferi o oarecare identitate unui pui galbior si pufos de gaina, peste care am dat, intamplator, in zona unei piete din orasul meu.
Eram casatorita de cateva luni, dar sotul meu era plecat intr-o delegatie la Bucuresti pentru o saptamana si ma simteam singura, asa ca am hotarat sa dau o fuga pana la parintii mei. Ma strecor, grabita, prin furnicarul aferent pietei, cand, de nicaieri ivit, un ghemulet auriu pe doua picioruse firave, piuind dezorientat, incerca sa faca slalom printre toate acele membre inferioare omenesti, ce se indreptau, zorite de treburi, in felurite directii. Pentru o clipa, m-am temut ca va fi strivit, din nebagare de seama, de cineva; gandul ma-nfioara si ma stradui sa-l culeg cat mai repede de pe trotuar. Ceea ce si reusesc, dupa care dau roata cu privirea in cautarea vreunui paner din care sa fi dezertat "exploratorul": nici o urma a unor eventuali confrati de-ai lui. Ciulesc urechea, doar-doar ma va ajuta auzul sa depistez locul din care evadase, insa zgomotele pietei sunt prea puternice, nu aud alte piuituri prin apropiere. Cum sa-l abandonez in acea lume ostila pentru el, in care ar fi putut usor deveni gu
