Poate că fenomenul nu e încă foarte răspîndit, poate că pentru mulţi existenţa unor asemenea instituţii este o blasfemie. Se fac însă şi conexiuni între existenţa megabisericilor şi religiozitatea oficială, între America valorilor morale, predicată de preşedintele Bush împreună cu anturajul său, şi America reală a oamenilor. A oamenilor în căutarea unui cartier unde strada să nu fie un pericol, în căutarea unei şcoli unde copiii să înveţe într-adevăr, a unui mediu social străin de datorii, droguri, infidelităţi, rutină, neglijenţă, rasism, apatie. Ei vor să se elibereze de toate aceste trăsături ale vieţii curente, suportabile, poate, fiecare în parte, apăsătoare cînd sînt trăite ca un tot. Megabisericile (Megachurches) sînt un produs al cartierelor mărginaşe, locuite de reprezentanţii păturii de jos ai clasei mijlocii: se caută un fel de a trăi împreună fără a cădea în bigotism sau conformism. Şi în timp ce bisericile tradiţionale îşi pierd din forţa de atracţie, numărul megabisericilor a crescut cu 30% în ultimii patru ani. Sînt congregaţii cu membri albi sau negri, evanghelici sau de alte confesiuni, majoritatea nu aparţin confesiunilor creştine clasice. Specialiştii le numesc "biserici postconfesionale", iar detractorii

le spun "McChurches" sau "Wal-Mart Churches". Aspectul informal este pus în prim plan, parcă pentru a marca, într-o manieră destul de agresivă, autenticitatea spiritualităţii voluntare". Duminică, slujbele încep adesea printr-o scurtă piesă de teatru care tratează o problemă a vieţii cotidiene. Apoi, pastorul ţine o predică despre "evoluţia virtuţii" sau "vîrtejul vieţii". Predicile îi vizează pe sceptici şi atrag cam 18.000 de persoane săptămînal. În zilele de lucru, se ţin slujbe pentru credincioşi. "Biserica de la Willow Creek, şi cele asemănătoare ei, nu rivalizează doar cu alte curente religioase, ele sînt în competiţie cu toate