Primul lucru pe care l-am văzut, cînd am ajuns la Cannes pe 10 mai, a fost o maşină mutantă: un Mini Cooper "stretch" - adică extins la dimensiunile unei limuzine! OK, am prins poanta, dar de ce naiba mi s-a părut, după aceea, că era vorba de mine şi de ceilalţi 3.999 de jurnalişti acreditaţi? Trecerea limuzinei-mini a fost ca o scurtă avanpremieră, în direct, ecran lat şi color, a condiţiei de cronicar de Cannes; adică (ton de bodyguard!): ai înţeles, băiatu', nu eşti decît o "maşină mică", rotiţă într-un mecanism, da', acu' c-ai pus piciorul pe Croazetă, visează şi tu că stai într-o limuzină. Păi nu? Iar cînd se termină festivalul (pe 22 mai), "limuzina" se strînge şi redevii iarăşi ce-ai fost, şi nimic mai mult decît atît: un Mini.

Nu e nici o şansă ca Match Point, cel mai recent film al lui Woody Allen, să ia Palme d'Or-ul. Şi nu pentru că nu l-ar merita (este cel mai bun Woody de muuultă vreme!), ci pentru că, fidel angoaselor sale, cineastul newyorkez a hotărît - şi de data asta - să nu participe la competiţie. "E primul film pe care-l turnez în străinătate", explica Woody într-un interviu. Sincer, n-are de ce să se scuze; e drept că povestea - de un cinism negru care nu lasă nici o şansă idealismului roz - pare, pe undeva, un "copy & paste" după Crimes and Misdemeanors/ Crime şi delicte: şi aici, ca şi acolo, un monstru de bărbat (care, în paranteză fie spus, citeşte Crimă şi pedeapsă în acelaşi timp cu Ghidul adreselor londoneze ale lui Dostoievski) se descotoroseşte fără scrupule de o iubită/amantă împovărătoare, scapă nepedepsit & life goes on. Dar, dacă acceptăm situaţia dată, de variaţiune pe aceeaşi temă, şi acceptăm şi "capriţul" autorului de comedii de a da cu ea, comedia, de pămînt, pînă se face dramă, nu putem să nu observăm că Woody se descurcă (mult) mai bine ca-n cele numaiştiucîte comedii înşirate, în ritmul de una pe an, de la filmul