Luni, 25 aprilie a.c., Romania a semnat tratatul de aderare la Ue.
Ceremonia de la Abatia Neumunster din Luxemburg a pus capat unei perioade de aproape zece ani de negocieri dure in care, de multe ori, capacitatea noastra de a ne integra in familia europeana a fost pusa la indoiala. Dintre fostele tari socialiste, Romania si Bulgaria au fost ultimele admise in acest club select ce acopera batranul continent. Ba chiar, la un moment dat, prin comisiile Ue, se vehicula propunerea disocierii celor doua state, Romania urmand sa mai astepte integrarea. Amanarea primirii "copilului-problema al Europei", dupa cum ne-a botezat fostul comisar pentru Extindere al Ue, Gunther Verheugen, s-ar fi impus pentru mai multe motive. Ue nu este o societate de binefacere si membrii sai nu doresc sa suporte costurile aderarii unei tari incapabile sa respecte aquis-ul comunitar si sa-si rezolve problemele majore ale dezvoltarii economice. Ue a reprosat Romaniei ineficienta administratiei si a justitiei, coruptia generalizata, nepasarea fata de mediul ambiant, discriminarile fata de minoritati, limitarile libertatii de expresie, slaba protectie a copilului s.a.m.d. Situatia economica a tarii este si ea o problema, Pib-ul Romaniei fiind doar de 30% din media comunitara. Se stie ca tarile care au aderat deja au resimtit greu socul, inregistrandu-se un val de scumpiri greu de suportat pentru paturile mai sarace ale populatiei.
Romania nu putea rata insa aceasta sansa istorica de a-si regasi locul in Europa unita. Anii de comunism nationalist si balbaielile postrevolutionare au instrainat-o de lumea democratica a Europei civilizate, transformand-o intr-o insula a dezolarii si mizeriei. Preluarea puterii de catre nomenclaturistii comunisti de rang secund, dupa caderea lui Ceausescu, a generat un handicap greu de depasit in raport cu celelalte state estice, noua clasa dominanta in
