Ştiam că sînt mulţi români în Spania. Lumea spune că sînt mulţi. Şi lumea din Spania, şi lumea din România. Deci ştiam. Dar una e să ştii şi alta e să îi vezi. Sînt aici (în Spania) de 6 luni şi cele mai şocante - şi în plus şi în minus - experienţe, pe care le-am avut, sînt legate de subiectul ăsta: românii din Spania. În primul rînd, trebuie să spun că am o senzaţie de ca şi cum aproape aş fi în România (micile mari diferenţe sînt neglijabile). Oriunde am mers, oriunde am călătorit, am dat de români. Primii oameni pe care i-am văzut în Porto erau doi români (o pereche, destul de nepoliticoşi altfel...); în autobuzul Lisabona-Madrid, pe scaunul din faţa mea, era altă pereche de români (mi-am dat seama după cîteva ore bune că vorbeau româneşte, aşa de "nenatural" mi se părea atunci încă să văd atîţia români în jurul meu), în Madrid şi Barcelona la tot pasul pe stradă auzi vorbindu-se româneşte, în Barcelona chiar am nimerit pe strada cu prostituate românce care lucrau în plină zi etc. Cît despre aeroportul Reus (de lîngă Barcelona), noul punct de sosire a românilor în Spania, ce să mai spun: cum zborurile de plecare spre şi de venire dinspre România sînt aproximativ la aceleaşi ore, e un moment în care tot aeroportul (mic de altfel) e plin de români şi te poţi gîndi fără nici o problemă că te afli pe unul dintre aeroporturile din România. Că sîntem mulţi pe aici e clar. Interesant e ce se spune despre noi, ce imagine au spaniolii depre români! Păi, să o iau cronologic şi oarecum logic şi să încep cu "românii din experienţa directă". Gazda pe care o contactasem încă de cînd eram în România mi-a povestit, la cîteva zile după sosirea mea aici (şi după ce a tras concluzia că sînt un om "normal"), că familia ei s-a împotrivit deciziei de a-mi fi închiriată o cameră, plecînd de la informaţiile de bază pe care le aveau despre români. Mi-a mai spus că, pînă să vină ro