(membru al Consiliului Naţional PSD, membru al Biroului Executiv al PSD, fondator al PSDI 1946 CTP, refondator
al Social-Democraţiei Române 24.12.89, fondator al PSD
Constantin Titel Petrescu Dec. '91)
De cînd? Sînt din anul 1939. Mentorul meu, căruia i-am fost secretar 4 ani, a fost C-tin Titel Petrescu.
De ce PSD este continuatorul lui Titel Petrescu? Sînt convins că acele idei au fost create şi făcute de acest mentor al social-democraţiei, fiindcă tot ce el a prins cu ani în urmă şi în timpul cît s-au produs măsurile după 23 august '44, pe care comuniştii din '45 le-au luat, suferinţe, condamnări pe viaţă şi toate astea, este omul cel mai gînditor cu adevărat care a putut crea concepţia adevărată social-democrată.
PSD, partid corupt Nu-i adevărat. Titel Petrescu a intrat condamnat pe viaţă, din care a reuşit să facă 9 ani. De ce a ieşit? El şi secretarul general au fost în noaptea de 4 mai 1948 arestaţi, cînd au început marile arestări în rîndurile şi ale PSD, pe care Titel Petrescu îl conducea.
De ce sînteţi în PSD, continuator al metodelor comuniste? Întrebarea dumneavoastră a făcut ca momentul în care am acceptat şi deşi eu am realizat pentru prima oară eticheta trecutului, adică am reînfiinţat social-democraţia alături cu Adrian Dimitriu, ultimul secretar
general condamnat pe viaţă, care a mai avut încă ani de trăit după 22 decembrie '89, a decedat în '97, rog să reţineţi că am pus şi am reconstruit la 24 decembrie, înainte cu o zi de a fi executat Ceauşescu, PSD Român, al cărui secretar general a fost, preşedinte de onoare Dimitriu.
De ce PSD? În anii ce s-au scurs, PSD, căruia i-am dat numele lui C.T. Petrescu, eu sînt cel care l-am refăcut plecînd de acolo, fiindcă şi într-un partid şi în celălalt s-au infiltrat elementele comuniste pe care nu puteam de nici un fel să continui. Am acceptat invitaţia ce mi-a