Pentru că înainte de '89 discriminarea era unidirecţionată (de la cei Mari către cei mici), pînă după Revoluţie nimeni nu se gîndea cu obidă că maghiarul e "al dracului de ungur", că "ţiganul" e rrom sau că "homosexualul" există. După Revoluţie însă, cuvinte ca "rasism" "discriminare", "egalitatea şanselor" au început să capete fond. Sub stindardul "nu ne vindem ţara" au început să se agite tot felul de lozinci, care au inventat (mai mult decît "trezit"), aşa-zisele porniri interetnice. Însă chiar dacă existente iniţial mai mult la nivel politic (diversele grupări care au înţeles că, jucînd marea carte a divide et impera, vor mai ciupi ici şi colo niscaiva voturi), zvonurile cum că (şi) la noi diversele etnii nu se înţeleg sau nu au şanse egale în societatea majoritar "românească", au fost preluate, dichisite şi asortate cum trebuie omologilor străini din zonele mai civilizate spre care România a aderat. Aşa că au început să apară, la sugestie europeană, tot felul de ONG-uri şi, în continuă efervescenţă, tot felul de organizaţii guvernamentale (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Agenţia Naţională pentru Egalitatea Şanselor). Care este rolul acestor instituţii, cît de necesar este ca în loc de una, să avem trei, cît de reală este totuşi discriminarea în România, ce a fost mai înainte, rasismul sau combaterea lui, sînt cîteva întrebări la care am încercat să aflu răspuns, discutînd în primul rînd cu cei din cadrul instituţiei guvernamentale, CNCD, participînd, mai apoi, la "Miracolul diversităţii", manifestare desfăşurată între 6-12 mai, la Muzeul Ţăranului Român şi care, aflată sub patronajul Guvernului României, a avut ca scop declarat combaterea discriminării etnice.
Consiliul Naţional
pentru Combaterea Discriminării Avînd la bază directivele 78/2000 şi 43/2000 care, privind egalitatea şans