Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima doamna a Americii face bancuri pe seama lui George W. Bush

Publicat in Adevarul, marți 3 mai 2005 ·

"Mister Actiune" se culca o data cu gainile, iar Laura Bush se considera "o casnica disperata" Laura Bush a fost sarea si piperul petrecerii de sambata seara, cu ocazia dineului anual al Asociatiei corespondentilor de presa de la Casa Alba, printr-o iesire in scena a la Seinfeld. Cand presedintele american a incercat sa inveseleasca atmosfera cu o gluma, asa cum este obiceiul intrunirii, Laura si-a intrerupt sotul lamentandu-se ca vine cu bancuri rasuflate. Si chiar daca a fost vizibil vorba de o punere in scena regizata, prima doamna a obtinut imediat aplauzele auditoriului cu propunerea pentru ceva inedit. "Iarasi poante vechi. Particip de ani de zile in tacere la aceste dineuri. De data aceasta propun o schimbare si vreau sa va spun cateva lucruri", au fost cuvintele care i-au facut pe toti cei prezenti - jurnalisti, politicieni si celebritati din lumea artistica - sa aplaude la unison si sa ciuleasca urechile. Le-a oferit apoi satisfactie caricaturizandu-si partenerul de viata si obiceiurile lui mai putin prezidentiale. O lume intreaga a aflat ca Bush se culca o data cu gainile, neglijandu-si atat sotia, cat si problemele de ordin mondial. "La ora noua, Mister Actiune aici de fata doarme profund, iar eu ma uit la "Casnice disperate"... impreuna cu Lynne Cheney (n.r. - sotia vicepresedintelui american)... Aflati doamnelor si domnilor ca sunt o casnica disperata... Iar daca isi doreste cu adevarat sa puna capat tiraniei in lume, ar face bine sa se culce mai tarziu." Laura a oferit detalii insolite si din tineretea cuplului prezidential si a starnit hohote povestind cum George W. Bush a capatat primele abilitati de cowboy dupa ce s-au stabilit in Crowford, Texas. "A inceput incercand sa mulga un cal. Ce-i mai rau este ca era vorba de un armasar". Soacra nu a scapat de gura norei, Laura tinand sa faca precizarea ca in ciuda imginii sale publice de bunicuta dulce, ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 58 minute
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 2 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum 55 minute
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum o ora
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov. Câți bani a recuperat ANAF din prejudiciul de peste 6 milioane de lei

Ziare.com acum 3 ore
Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov, fost primar PDL în Slatina, ex-ministru PSD de Finanțe, consilier al fostului premier PSD Viorica Dăncilă și apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea, face din nou vâlvă. Și asta pentru că ANAF nu a recuper

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 2 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 4 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°