Avind in fata teancul de ziare din presa europeana care consemneaza semnarea tratatului de aderare a Romaniei la UE, iti vine greu sa contesti opinia cvasigenerala ca "nici o tara nu a fost intimpinata ca Romania, cu un asemenea dus glacial la intrarea in familia europeana".
Sigur, nu se pot uita frecventele semnale de alarma pe care Uniunea le-a transmis pe parcursul anilor spre Bucuresti, cum nu ar fi corect nici sa incercam vreo clipa sa minimalizam importanta capitolelor la care am fost constant depunctati.
Si totusi, intrebarea daca "dracu' e chiar atit de negru" mi se pare ca merita pusa, nu pentru ca am fi sedusi de tentatia sa cadem din nou in pacatul de-a ne considera eternele victime ale unor arbitraje partinitoare, ci doar pentru a incerca sa punem in buna ordine toate "criteriile" dupa care sintem judecati.
Nu cred ca exista lider sau instanta a Uniunii Europene care si-au imaginat macar si un singur minut ca Romania, ca si Bulgaria, ca si cele mai multe tari din rindul celor care asteapta cuminti afara, in fata usii Uniunii, vor fi in stare sa devina peste noapte cu adevarat performante si competitive, din punct de vedere economic.
Daca ne amintim, un singur exemplu, cu cita cazna si cu cite compromisuri am obtinut pina si certificatul de "economie de piata functionala" o sa ne trezim dintr-o data in fata adevarului ca, dincolo de avertismente si ultimatum-uri, ce obtine nota de trecere, in cele din urma, nu este chiar faptul implinit, ci, mai ales, optiunea, tendinta, "trendul" pe care il poti mima cu mai multa sau mai
putina gratie. Sigur, nu se uita nici o clipa sa ti se atraga atentia ca "promovarile" nu sint ireversibile si ca, daca nu duci lucrurile pina la capat, o clauza sau alta de salvgardare va interveni decisiv pentru a te elimina din joc.
Dar, una peste alta, aici cu un efort,
