Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cordunenii sunt judecati pentru renumele lor

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 4 mai 2005 ·

•Prin deciziile luate in ultimul timp, judecatorii ieseni sunt suspectati ca judeca, de fapt, numele celor acuzati in Dosarul Corduneanu si nu faptele in sine •Unul dintre inculpatii in dosarul Corduneanu trebuia sa fie student in anul IV la Facultatea de Drept de la Universitatea Petre Andrei •Catalin Emacu sustine ca a fost mai mult obligat de ofiterii sub acoperire sa faca rost si sa vanda zece pastile de Ecstasy •Probele de acuzare sunt bazate pe declaratiile neverificate ale unor anonimi

Ieri, Constantin Bogdan, Vasile Calin, Florinel Corduneanu si Mihai Corduneanu au ajuns din nou in fata instantei de judecata, invocand motive destul de temeinice pentru a putea fi liberati. Prin aparatorii lor, acestia au sustinut in fata judecatorilor de la Curtea de Apel ca masura luata de Tribunalul Iasi, de mentinere a arestarii preventive, a fost ilegala si trebuie inlaturata. "La dosarul cauzei nu au fost administrate probe certe pe care sa se poata intemeia invinuirea celor doi inculpati. Acuzarea este structurata in exclusivitate pe declaratiile unor martori anonimi", a declarat prestigiosul avocat Ionel Nechita. In declaratiile facute ieri in fata instantei de judecata, aparatorii au scos la iveala un lucru foarte important, si anume ca judecatorii nu analizeaza faptele in sine, ci numele celor acuzati. Fratii Corduneanu au un renume defaimat in Iasi, iar judecatorii profita de acest lucru prelungindu-le mandatele de arestare preventiva fara a mai exista probe noi in acuzarea acestora. Referitor la declaratiile date in fata anchetatorilor de catre martorii cu identitate protejata, aparatorii sustin ca nu sunt de incredere din cauza ca acestia ar fi inculpati in alte dosare pentru trafic de droguri aflate deja pe rolul instantelor iesene. Conform declaratiilor facute de aparatori, acestora li s-a promis de catre anchetatori injumatatirea pedepselor pe

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°