Transferul de vinovatie este un instrument de manipulare psihologica, foarte eficient in situatii de criza. Scopul rapitorilor, ale caror revendicari nu sint aproape niciodata satisfacute, este de a muta responsabilitatea pentru soarta ostaticilor pe umerii liderilor politici, de a dezbina societatea si clasa politica, mizind pe impactul emotional produs de inregistrarile transmise de media.

Societatea romaneasca a evitat, cel putin pina acum, sa cada in capcana intinsa de insurgenti in toate cazurile de rapiri: transferul de vinovatie. Surprinzator insa, presa – nu in totalitate, dar la nivel de virfuri – a intrat, premeditat sau fara voie, in rolul atribuit ei in scenariile celor care pun la cale astfel de atentate.

Insemnate au fost vocile care au afirmat, in dezbaterile televizate sau in comentariile din presa scrisa, ca viata ostaticilor este nu in miinile rapitorilor, ci in cele ale autoritatilor, ca responsabilitatea ii apartine presedintelui Traian Basescu, chiar daca nu a fost facuta o legatura directa cu prezenta Romaniei in Irak, ci cu datoria lui, personala, de a proteja toti cetatenii.

O analiza serioasa a presei se impune la finalul crizei ostaticilor si nu obligatoriu pornind de la criticile aduse de seful statului, ci pentru a nu repeta greselile, in cazul in care ne-am mai confrunta cu o situatie asemanatoare; perspectiva nedorita, dar posibila. Mediile de informare s-au dovedit, pina la un punct, un instrument prin care ei si-au atins tinta: opinia publica.

Succesiunea de inregistrari video sau audio in care ostaticii transmit revendicarile politice ale rapitorilor, desi, formal, implica o decizie a autoritatilor, se adreseaza doar opiniei publice. Numele politicienilor, George W.

Bush, Tony Blair sau Traian Basescu, sint introduse in mesaje deliberat, pentru a transfera asupra lor vinovati