Ce pleaşcă pe capul ziariştilor! Ce neaşteptat prilej de-a tăia frunze la câini! Ce mare non-eveniment ridicat la rang de dramă planetară! Doar exuberant-melancolicul "Olé, olé, nea Nelu nu mai e!" a lipsit din repertoriul comentatorilor de serviciu de pe la televiziuni. Dar chiar nu mai e? Chiar s-au evaporat definitiv spiritul de obstrucţie, fentele laterale, mojicia, aroganţa, lăcomia, minciuna, violenţa? Chiar au dispărut demagogia, populismul, setea de putere, neruşinarea? Refuzul de a-l reprimi pe Ion Iliescu la şefia PSD nu rezolvă în nici un fel problemele partidului. Cu sau fără Ion Ilici în frunte, el rămâne tot o formaţiune clientelară, o emanaţie a administraţiei, colacul de salvare al birocraţiei şi adăpostul învârtiţilor.
Alegerea lui Geoană este o încercare disperată a oamenilor de aparat de a drege, pe ultima sută de metri, busuiocul rău ofilit de anii de guvernare discreţionară. Ei au înţeles că pentru a perpetua sistemul, pentru a păstra avantajele e nevoie de alte măşti. Culmea e că singurul social-democrat veritabil al PSD-ului era Iliescu însuşi. Nu prin faptele sale, evident, ci prin declaraţii. Celebra gafă din ziua alegerilor are, într-adevăr, semnificaţia unui apus de soare în PSD. Am urmărit, în reluare, secvenţa întreagă şi orice speculaţie pe ideea intenţionalităţii e nefondată: Iliescu plonjase, pur şi simplu, în atmosfera atât de familiară lui a congreselor şi plenarelor PCR încât cuvintele
i-au răsărit pe buze în mod natural. Problema e cine răsare în golul lăsat de inventatorul populismului postcomunist în România.
La prima strigare, ar fi vorba de Mircea Geoană. Dar cine e acest personaj? De unde s-a ivit? Fireşte, de sub aceeaşi pulpană ca toţi, absolut toţi liderii de până astăzi ai PSD-ului: din voinţa de a procrea politic a lui Ion Iliescu. Folosindu-l pentru a-i ţine în şah pe dulăii de
