- Editorial - nr. 87 / 5 Mai, 2005 Parca ar fi un blestem pentru romani ca, pe masura ce ne apropiem de termenul scadentei, integrarea in Uniunea Europeana sa fie din ce in ce mai indepartata. Cum s-ar spune, toate sunt in grafic, atat din punct de vedere al autoritatilor noastre, cat si al celor comunitare, numai ca nu ne vrea cetateanul Europei, si acesta este lucrul cel mai grav. Analizand mersul ultimelor evenimente, constatam ca astazi suntem la fel de nesiguri cu privire la destinul nostru european ca si cu zece ani in urma, cand se punea pe tapet problema aderarii. Timpul s-a scurs, insa, cu repeziciune. Nu s-a dat nici o importanta etapelor, nici dintr-o parte si nici dintr-alta, si iata, astazi, ne aflam in fata judecatii dure a cetateanului european, total nemultumit de felul in care noi, romanii, ne prezentam la examenul integrarii. Vom fi noi cei mai buni la dans si la glume, la tot felul de tapurituri, intrecandu-i pe toti, numai ca integrarea nu este o nesfarsita petrecere, ci mai degraba o competitie dura, cu aport serios la munca, curatenie, ordine si disciplina, o adevarata zidire de care noi inca nu suntem pe deplin constienti. Daca lupta cu autoritatile comunitare am reusit sa o castigam, uneori cu metode mai putin ortodoxe, cea cu cetateanul european, fie el neamt, francez, spaniol sau italian, ba chiar austriac, ca sa nu mai vorbim de unguri, o adevarata lupta la baioneta, o vom pierde cu siguranta. Pentru ca cele 22 de milioane de romani nu vor putea trece peste vointa a 470 de milioane de europeni, fiecare cu exigentele lor in problema integrarii. Trebuie sa recunoastem, diferenta intre noi si europeni este inca enorma, atat din punct de vedere al productiei si al productivitatii, cat mai ales al mentalitatilor comportamentale. Daca peste prima conditie se trece mai usor, la a doua europeanul nu este dispus sa cedeze deloc. Asa cum am ma