Finalist duminica la turneul de la München, unde a pierdut in fata argentinianului David Nalbandian (4-6, 1-6), Andrei Pavel nu a avut acelasi succes la mult mai importanta competitie de la Roma, care face parte din Seria Masters si este dotata cu premii in valoare totala de 2.082.500 de euro. Tenismanul român a avut parte marti, in primul tur, de un adversar dificil, Guillermo Canas, considerat favoritul numarul 11, de care nu a reusit sa treaca. Argentinianul aflat pe locul 19 in clasamentul ATP Race 2005 a avut probleme cu Pavel doar in primul set, pe care l-a cistigat cu 7-5, in celalalt impunindu-se cu 6-2. Excursia in Italia i-a priit insa „Cneazului“, care s-a ales cu un punct in clasamentul ATP si cu un cec in valoare de 6.350 de euro, doar pentru ca a fost prezent pe tabloul principal al turneului. Singurul jucator român ramas in competitie la Roma este Victor Hanescu, care s-a calificat, luni, in turul secund dupa ce l-a invins pe austriacul Jurgen Melzer (6-4, 3-6, 6-3). Hanescu urma sa aiba insa parte ieri, in aceasta faza, de un adversar greu de invins, tinarul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numarul 5, cel care a fost la un pas sa-l bata pe „extraterestrul“ Federer in finala de la Miami si care a ajuns pe locul doi in ierarhia ATP dupa ce a cistigat patru turnee in acest an. In primul tur al competitiei din Cetatea Eterna, Nadal nu a avut probleme cu rusul Mikhail Youzhny, pe care l-a depasit in doua seturi, 6-0, 6-2. Celelalte rezultate In prima zi a turneului italian, in runda inaugurala s-au mai consemnat rezultatele: D. Hrbaty (Slovacia) - R. Mello (Brazilia) 6-4, 6-3; A. Roddick (SUA) - G. Rusedski (Marea Britanie) 6-4, 6-2; F. Verdasco (Spania) - N. Davydenko (Rusia) 6-3, 7-5; A. Agassi (USA) - A. di Mauro (Italia) 7-5, 6-2; A. Costa (Spania) - A. Montanes (Spania) 6-4, 6-4; N. Almagro (Spania) - I. Andreev (Rusia) 3-6, 6-4, 6-1; S. Grosejan (F