Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Educatiei a bulversat trecerea a peste 300.000 de elevi in clasa a XI-a

Publicat in Adevarul, joi 5 mai 2005 ·

Peste 300 de elevi de clasa a X-a au ajuns bataia de joc a Ministerului Educatiei. Ei sunt prima generatie de elevi care termina invatamantul obligatoriu de 10 clase, iar ministerul a uitat sa Peste 300 de elevi de clasa a X-a au ajuns bataia de joc a Ministerului Educatiei. Ei sunt prima generatie de elevi care termina invatamantul obligatoriu de 10 clase, iar ministerul a uitat sa precizeze clar cate locuri le sunt alocate pentru continuarea studiilor in ciclul superior al liceului. De doua zile ar fi trebuit sa se faca inscrierile in clasa a XI-a, dar in liceele din toata tara domina haosul, deoarece directorii nu stiu ce au de facut. La ora actuala, in sistem, exista doar o nota transmisa de fosta conducere a Ministerului Educatiei, care contine prevederi ce se bat cap in cap. Intr-un paragraf se spune ca trebuie luata in considerare cifra de scolarizare aprobata prin Hotarare de Guvern atunci cand copiii au intrat in clasa a IX-a. In alt paragraf se spune ca trebuie sa se tina cont de formatiunile de studiu actuale (deci un numar de locuri mai mare decat cel alocat la inceputul clasei a IX-a, ca urmare a faptului ca s-au adaugat transferatii si repetentii). Actuala conducere a Ministerului Educatiei a uitat sa repare greselile predecesorilor. Potrivit normelor legale in vigoare, 15 aprilie a fost termenul-limita de afisare a locurilor disponibile in clasa a XI-a, dar la aviziere nu pot fi gasite nici astazi. in aceste zile (mai precis intre 2-7 mai) trebuie sa fie depuse cererile de inscriere in clasa a XI-a la secretariatele unitatilor de invatamant. Liceul Cervantes din Capitala este unul dintre liceele in care nu am gasit nici locuri afisate si nici elevi care sa se poata inscrie. "De ce sa facem inscrieri?", a raspuns mirata directoarea Camelia Radulescu. "De unde sa stiu ca trebuie sa ma inscriu? Nu ne-a zis nimeni", a spus Ilie Haralambie, elev in clasa a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 52 minute
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum o ora
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

Cel puţin 10 morţi în urma unui schimb de focuri într-un bar din Queretaro, Mexic

Mediafax acum o ora
Cel puţin 10 persoane au fost ucise după ce bărbaţi înarmaţi au atacat un bar din centrul Mexicului. Se crede că patru bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra oamenilor din barul Los Cantaritos din oraşul Queretaro, sâmbătă seara.

Bobby Allison, legendă a NASCAR, a murit la 86 de ani

News.ro acum 2 ore
Bobby Allison, fost pilot NASCAR, membru al Hall of Fame şi fondatorul „bandei Alabama” din curse, a murit, sâmbătă, la 86 de ani. Numele lui Allison se regăseşte în toate cărţile cu recorduri, ocupând locul patru în toate timpurile la victorii în s

Vremea se răceşte brusc în Bucureşti. Ploi şi maxime de doar 7 grade în următoarele două zile

Mediafax acum 3 ore
Bucureştenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu vreme rece şi ploioasă. Meteorologii anunţă că temperatura va scădea simţitor în Capitală, cu maxime care nu vor depăşi 7 grade Celsius în următoarele 48 de ore.

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum 3 ore
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum 3 ore
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Poliţia Română: 71 de şoferi prinşi drogaţi sau băuţi la volan, aproape 700 de permise suspendate

Mediafax acum 2 ore
Aproape 700 de şoferi periculoşi au fost scoşi din trafic în ultimele 24 de ore, în urma controalelor făcute de Poliţie. Dintre aceştia, 58 conduceau beţi, iar 13 erau drogaţi. În plus, poliţiştii au găsit 16 persoane care şofau fără permis.

Ceaţă densă şi ninsori: Cum se circulă duminică dimineaţă pe drumurile din România

Mediafax acum 7 ore
Duminică dimineaţă, şoferii din vestul şi centrul ţării se confruntă cu condiţii dificile de trafic din cauza ceţii dense. În judeţele Arad, Argeş şi Bihor vizibilitatea este redusă sub 200 de metri.

Avertizări meteo: Cod galben de viscol la munte şi vânt puternic în sud-estul ţării

Mediafax acum 3 ore
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea valabile de duminică până marţi. Vremea se strică în mai multe zone ale ţării, cu fenomene specifice sezonului rece.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°