Departe de lume si de civilizatie, cei 12 locuitori ai satului gorjean Jeristea se incapatineaza sa ramina pe aceste meleaguri. Drumul este impracticabil, apa de baut se masoara cu picatura, iar vecinii sint scumpi la vedere. Singurul lucru cu care se mindresc este linistea zonei. Nimeni nu vine sa ii intrebe de bucurii, dar nici de necazuri. Cu toate ca este atit de mic, satul apartine administrativ de comunele Sacelu si Crasna. „E greu, e foarte greu, dar aici pamintul iti da de toate. E libertate si nu ne supara nimeni“, a declarat Sinelia Danasel, localnica. 12 locuitori si zece case - cam atit reprezinta zestrea unuia dintre cele mai mici si mai izolate sate din Gorj. O asezare in care timpul parca s-a oprit, iar distantele par mult mai lungi decit oriunde altundeva. O mina de oameni aruncati de soarta pe culmea unui deal inalt, la poalele caruia se intinde comuna Sacelu. La Jeristea, curentul electric a ajuns abia acum sapte ani, iar preocuparile satenilor graviteaza in jurul a doua probleme: lipsa apei si drumul distrus de ploi si zapezi. Singura cale de acces catre locuintele rasfirate pe coama dealului este un drumeag care porneste de la soseaua principala, asfaltata, din centrul comunei. Noroi, balti, urme de tractor pline cu apa - trei kilometri de chin si urcus. Asta au de indurat in fiecare zi, fie vara, fie iarna, satenii din Jeristea. Intrebati cum se ajunge in satul de pe deal, cei din Sacelu iti raspund cu un zimbet ironic si te masoara din cap pina-n picioare: „E de mers!“. Dupa ce urci o panta de aproximativ un kilometru si jumatate, urcusul se mai domoleste, dar singurul mijloc de orientare sint stilpii de inalta tensiune. Din virful dealului se vad comunele din imprejurimi, iar in departare se inalta Muntele Paring. Daca nu ar exista firele de curent electric, ai avea impresia ca te poti rataci in orice clipa. Copilul care fuge pina la scoala Pe