Am început, de curînd, să lucrez la alcătuirea unei statistici cu privire la numărul victimelor comunismului în România - este vorba despre toate acele persoane în legătură cu care se găsesc documente privind arestarea, condamnarea, încarcerarea, deportarea sau internarea în lagăre pe motive politice. Pînă în prezent, am depistat în arhive diverse (acolo unde, "ştiinţific", securiştii de tip nou din serviciile secrete înfiinţate după 1990 au "împrăştiat" arhivele Securităţii şi ale Partidului Comunist), un număr total de 575.570 de oameni, care au căzut victime represiunii de la instaurarea comunismului şi pînă la moartea lui Dej. Aceste victime dovedite sau dovedibile cu acte nu au fost infractori de drept comun; ci, dimpotrivă, oameni care au reprezentat elita democratică, intelectualitatea României; copii care nu au apucat să guste în copilăria lor o ciocolată; sau simpli ţărani, răstigniţi, la propriu, pe cuie, în lagăr, pentru că nu au vrut să-şi predea cotele. Fac parte dintre cei care cred că acestea sînt crime imprescriptibile, crime împotriva umanităţii, iar făptaşii lor trebuiesc judecaţi chiar şi după moarte, pentru a vedea adevăratul chip ce l-au purtat - cel al morţii. Gheorghe Gheorghiu-Dej este, în ordinea acelei lumi, primul între vinovaţi pentru distrugerea a 575.570 destine - fără a-i pune la socoteală pe membrii familiilor şi descendenţii lor. Toţi alcătuiesc un lung cortegiu care îngînă litania suferinţei şi îmi bîntuie încă visele şi toţi pot fi consideraţi victime ale acestui Stalin bonom de pe malurile Dîmboviţei, care şi-a păstrat, printr-un ciudat joc al istoriei, alura unui bunic de treabă, al nostru, al tuturor.

Evanghelia după Dej Există o memorialistică diversă în legătură cu Dej - de la invenţii autoreferenţiale precum cele puse în circulaţie de Silviu Brucan (cu care, sînt sigur, Dej nu a purtat nici un fel de discuţii confi