Aeroportul din Amsterdam. La cursa de Bucureşti e aglomeraţie. Cînd începe îmbarcarea, vreo sută de persoane de toate naţionalităţile şi rasele se aşază la rînd. Îi poţi recunoaşte pe români imediat. "Ce naiba face aia acolo cu biletele de se moşmondeşte atîta!?" - se agită un domn cu servietă diplomat. "Da' naiba ştie..." - îi răspunde alt domn, flegmatic, mutîndu-se de pe un picior pe altul. "Hai, treci în faţa mea la rînd, că ne-o iau alţii înainte" - îşi împinge o mamă grijulie fata în faţă. O domnişoară sexy oftează agasată şi iese din rînd, se aşază pe o bancă şi îşi controlează fardul într-o oglindă micuţă. În mod grăitor, nu are timp de pierdut. Mai este o jumătate de oră pînă la plecarea avionului.
Hala "Traian". O cucoană cu o pungă plină de verdeţuri se răţoieşte cu voce tare la semafor: "E stricat! Tot timpul se strică... Nu poate să dureze atîta, pe partea ailaltă durează mai puţin, aţi văzut?" Se face verde. "A dat Dumnezeu!" - oftează cucoana şi traversează strada. La mijloc se încrucişează cu o vecină şi intră în vorbă. Se întoarce din drum, vorbind cu cealaltă femeie. Le las sporovăind pe trotuarul de pe care plecase, blestemînd semaforul.
Cumpărăturile de Paşte. Ca de obicei, agitaţie mare, circulaţie mai nerăbdătoare decît de obicei. Un 4x4 negru mă face să sar în lături de pe trotuar cu tot cu pungile de cumpărături. Ţip la şofer, acesta mă înjură,
îşi continuă drumul cu o roată pe trotuar, pe lîngă celelalte maşini care stăteau la stop şi se strecoară claxonînd prin intersecţie. Cîteva zeci de metri mai încolo parchează, se dă jos din maşină şi intră în Mega Image. N-avem timp de pierdut cînd aşteptăm să ne petrecem timpul în liniştea sărbătorilor.
Katherine Verdery are un frumos articol despre "etatizarea timpului" în perioada comunistă. O fostă studentă are şi ea un studiu interesant în care vorbeşte şi despre revers