1. Despre inundaţiile din Banat se vorbeşte, pe drept cuvînt, ca fiind cele mai grave din 1970 încoace. Mi le amintesc şi pe acelea şi pe cele din 1975, dar şi cutremurul din 1977. De fiecare dată, nea Nicu s-a văzut silit să accepte ajutoarele umanitare ale SUA. Printre altele, inamicul ne-a donat kilometri cubi (glumesc) de pături în carouri. N-au prea ajuns ele la sinistraţi, în schimb, peste un an, magazinele s-au umplut cu diverse pardesie din material de pătură. În carouri. Acum se strîng din nou ajutoare pentru cei loviţi de soartă, lumea donează, cu dragă inimă, bani, obiecte, ciment etc. N-ar fi oare cazul ca vreo cîteva ONG-uri să supravegheze distribuirea acestor ajutoare? Dacă n-o fi deja prea tîrziu! 2. Strict jurnalistic vorbind, Săptămîna Luminată este one silly season, o perioadă cînd nu se prea întîmplă evenimente. Ce altceva să dai la ştiri decît slujbe bisericeşti şi băieţi care s-au înjunghiat din entuziasm pascal sau care au mîncat ce nu le prieşte? Dar Învierea a căzut pe 1 mai, ceea ce i-a stimulat pe editorii TV să ne prezinte calvarul zilelor sfinte ale comunismului de pînă-n '89. Cu depăşiri de plan, cu angajamente, cu mici şi bere şi, mai ales, cu defilarea festivă cu ale ei portrete, care alegorice şi lozinci. Atenţie! De acord cu înfierarea trecutului negru, dar totuşi, ultima defilare de 1 Mai a avut loc în 1971! Avem destule motive de ironie, nu e nevoie de invenţii! 3. Păşind electoral pe cărările reformei, PSD-ul a recuperat din mers iconografia cristică. A doua zi după buclucaşele alegeri, în plină perioadă pre-pascală, noii lideri au făcut o postmodernă poză de grup, cu directă trimitere la procesul lui Iisus. Mă refer la conferinţa de presă. Mircea Geoană, subţire şi agitat ca Woody Allen, părînd că mai are ceva de dovedit, era flancat de subalternii A. Năstase şi M. Mitrea, graşi, fălcoşi, imperturbabili, siguri pe ei. Prob