Gheorghiu-Dej a fost principalul artizan al direcţiei naţional-staliniste, continuată şi dezvoltată în perioada Ceauşescu. Lider necontestat în acel moment al oligarhiei comuniste din România, Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat din viaţă, în urmă cu patruzeci de ani, la 19 martie 1965. Se încheia un capitol de istorie politică românească şi începea altul nou, cu iluziile şi promisiunile iniţiale. Într-o carte apărută în 2004 la editura elveţiană Georg, consacrată ultimei perioade Dej şi ascensiunii lui Ceauşescu, Pierre du Bois, istoric al relaţiilor internaţionale la Institutul de Înalte Studii din Geneva, oferă o analiză minuţioasă a succesiunii petrecute în PMR (Ceauşescu au pouvoir - Enquête sur une ascension). Primul capitol poartă titlul "Condamnaţi la fericire", preluînd sintagma pe care am propus-o cînd am scris scenariul filmului documentar cu acelaşi titlu realizat de Dinu Tănase (din păcate, autorul nu menţionează paternitatea formulei respective). Propuneam atunci o microsinteză a istoriei PCR, încercînd să ofer ipoteze explicative pentru destinul, adeseori deconcertant, al formaţiunii politice responsabile pentru instaurarea şi aplicarea modelului bolşevic în România (a se vedea lucrarea mea Condamnaţi la fericire - Experimentul comunist în România, Editura Astra, Braşov 1991, cu o prefaţă de Vasile Gogea). Mi s-a reproşat, în acel moment, că nu făceam decît să mă angajez într-un rechizioriu propagandistic anticomunist. Cred că mulţi din criticii mei de atunci îşi vor fi schimbat opiniile şi poate că unii mă consideră astăzi chiar prea "soft" la acest capitol. Bazată pe interviuri cu potentaţi ai epocii Dej, dar şi apropiaţi ai lui Ceauşescu, cartea profesorului elveţian este o contribuţie importantă la înţelegerea relaţiilor de putere din zona atît de greu penetrabilă şi întotdeauna misterioasă a vîrfului puterii din sistemul comunist. Între cei cu