Cîrciuma ocupă un loc esenţial în construirea sociabilităţii în toate civilizaţiile din toate timpurile. În vremea fanarioţilor, ea se află pretutindeni: în toate mahalalele, în toate satele, la răspîntii de drumuri, pe malurile Dîmboviţei, în faţa bisericii. Se bea vin şi rachiu. Se bea zi şi noapte fără întrerupere, nu există ore de deschidere şi ore de închidere, iar lumînarea nu se stinge niciodată. În plus, un client nu trebuie refuzat şi nu poate fi refuzat, căci se poate răzbuna "punînd foc şandramalei". Se bea pe datorie, se bea recolta încă neculeasă, casa încă neterminată, zestrea nevestei. Cîrciumarul acceptă orice, iar la 1800 totul poate fi util, orice are o valoare şi poate fi reconvertit sau revîndut: o rochie soioasă, trei prosoape, un cearşaf peticit, un cuţit, un inel fără piatră sau "un rubin mititel". Clienţii se adună şi se aşază la mese pe prietenii, pe cunoştinţe, pe profesii. Curajoşii ocupă masa din mijloc, nerăbdătorii direct la tejghea, străinii se ascund în umbra pereţilor, timizii în spatele pălăriilor. După primul pahar, limbile se dezleagă, poveştile se revarsă, iar atmosfera se destinde. Un călugăr mănîncă într-un colţ, tăind cu propriul cuţit felii mari din carnea friptă şi înfulecă, plescăind şi sughiţînd în acelaşi timp. În celălalt colţ, un diacon priveşte cu jind cînd la bucata de carne, cînd la cele cîteva măsline aruncate în blidul din faţa sa şi încearcă să alunge ispita gustului şi mai ales să potolească saliva ce i-a inundat gura, maţele care nu-l mai ascultă. La altă masă, Lina, curvă cunoscută, "se întinde" cu doi negustori, care o pipăie, fac glume vulgare şi avansuri obscene, dau pe gît pahar după pahar şi cheamă cîrciumarul să mai aducă "şi brînză dacă vrea Lina", "şi nişte măsline", "şi încă-o lumînare s-o vadă mai bine". La altă masă, Ianache brutarul, bine aburit şi curajos nevoie mare, strigă cît îl ţin plămîn