Un extrem de interesant forum organizat de HVB Bank (căruia îi dedicăm un supliment special în acest număr) a adus la Bucureşti cîţiva invitaţi importanţi. Cel mai important, Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene: România a depus cererea de aderare chiar în timpul mandatului său. Un asemenea personaj de seamă îşi poate permite să spună un lucru comun, o "banalitate", tocmai pentru că autoritatea sa conferă greutate vorbelor: "Cred că Europa se află la un moment foarte important al existenţei sale". Şi mai poate plasa, la momentul potrivit, accente pe care politicienii "în funcţie" le spun pe ocolite sau deloc: "Noii membri au creşteri economice mult mai mari decît vechii membri. Mult mai mari. Toţi. Toţi putem avea beneficii din dezvoltarea acestor ţări, din ridicarea standardelor lor de viaţă, cred că trebuie să-i împingem pe liderii noştri să aibă mai mult simţ al solidarităţii". De altfel, tonul general al forumului HVB era unul optimist, bazat tocmai pe potenţialul de creştere economică generală pe care noile state membre (inclusiv România şi Bulgaria) îl pot asigura întregii Europe. Bancherii şi foştii politicieni văd, se pare, pădurea: solidaritatea membrilor vechi şi a celor noi este invocată în numele prosperităţii comune care poate da o valoare concretă, perceptibilă, Europei Unite. Oamenii din mediul privat, în genere, sînt purtători ai discursului euro-încrezător, tentaţi să judece (şi) extinderea Uniunii ca pe un business plan care, dacă e bine alcătuit, n-are cum să dea greş. Politicienii în funcţie au însă alte griji. Cea dintîi, bugetul public. Markus Ferber, creştin-democrat german, una dintre vocile care s-au pronunţat ferm în ultima vreme pentru amînarea aderării României, descrie într-un interviu complicaţiile create, în opinia sa, de trecerea de la 25 la 27 de ţări membre: costuri prea mari pentru "Vechea Europă", aflată în d