Brand-ul de ţară Sînt agent de vînzări. În fiecare dimineaţă, indiferent unde m-aş trezi, fie că e pat, meridian, cîrciumă sau stare de spirit, descopăr că sînt român. Un bun român. Şi ca orice bun român, primul gînd este: unde mă aflu!? Mi-l şoptesc mut în urechi, în româneşte. La fel de româneşte, aflu, practic instantaneu, că sînt în: varianta 1) acasă, după jegul din colţul pereţilor - de cînd tot zic să dau păianjenii ăia jos; varianta 2) în vreun pat de hotel - nu ştiu să citesc inventarul camerei, iar colegul de cameră sforăie de aseară. Încerc să aflu cît e ora. Preţ de cîteva (mii) de secunde plutesc într-o dulce dilemă: ce am de făcut şi dacă trebuie neapărat! În caz că urmează să merg la muncă, caut să stabilesc grosimea miciunii picurate şefului, pentru că, evident, am întîrziat! Dacă-s în deplasare, fac acelaşi lucru, adică mă uit tot la ceas, dar de data asta ca să aflu dacă mai prind micul dejun. Fac un duş, în deplasare stau mai mult că nu eu plătesc întreţinerea! Ies. Mănînc. Beau prima cafea. Am o grămadă de probleme la care să mă gîndesc în acest timp. Toate au acelaşi punct comun însă. Cum să mă strecor. Cu trecerea anilor, am căpătat destulă experienţă şi o anume virtuozitate în a mă strecura. Printre răspunderi, acte, impozite, decizii, obligaţii personale sau profesionale. Şi să mă integrez. Nu în Europa. Asta nu-i problema mea. Ci în societate. Secretul reuşitei mele zilnice? "Strecoară-te spre a te integra!" Cu fiecare nouă zi, încearc să mă fac nevăzut spre a scăpa de capcanele democraţiei. Nu poţi să furi, într-un sistem social cu obişnuinţa ancestrală de a fura, dacă nu dai impresia onorabilităţii. Am mereu nevoie de ajutorul providenţei, să zicem Dumnezeu, vreun şef, o cunoştinţă aflată în scaunul potrivit, un tablagiu proaspăt promovat sau... şi lista poate continua. Cred că asta dă României un aer mistic. Şi orice e mistic e şi m