* Ştefan Triffa, Up late (Galeria Galateca, 4-13 mai) În artele vizuale românul se americanizează doar în speranţe. În fapt, deşi o anumită stilistică pop se poate depista în cazul noii generaţii, o bună parte din experienţa vizuală americană ne face în continuare să ne simţim stingheri. E vorba de abstracţionismul american în toate întruchipările sale: action painting, color field painting, hard-edge, neo-geo painting. Românul este mai degrabă iconodul. Pictura ce optează în mod făţiş doar pentru culoare e digerată cu greu. Şi produsă fără talent veritabil. Această inapetenţă poate fi explicată atît cultural, cît şi contextual - istoric. Abstracţiunea pe care o invocam mai sus este produsul cultural direct al unei tendinţe specific protestante către austeritate. Ea e consecinţa vizuală directă a acestui spirit iconoclast. Levantul e opusul austerităţii formale. E carne şi miere şi sînge totodată. De multe ori zgură. Din punct de vedere istoric, arta abstractă americană era identificată înainte de '89 cu decadenţa imperialistă. Informaţia pătrundea cu greu şi era cenzurată în ţară. România a ratat dialogul cu o serie de experimente decisive în arta contemporană de după război. Pe lîngă abstracţiunea americană am ratat întîlnirea cu minimalismul, conceptualismul şi ecourile lor. Acum sîntem nevoiţi să recuperăm. Un exemplu ce vine să rezolve interesant această dilemă este Ştefan Triffa cu expoziţia sa de la Galeria Galateca, expoziţie produsă de Galeria H'ART. Triffa a plecat la New York la începutul anilor '80 şi s-a format ca artist acolo. Din '90 vine în mod regulat în România. Are o existenţă psihopompă, pendulînd periculos între două lumi. Pictura sa preia în mod sincer nuanţe din cele două lumi. În anii '50 ai secolului trecut, Clement Greenberg, critic de artă şi teoretician al expresionismului abstract, încerca să prescrie artei non-figurative ulterioar