Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tony Blair face istorie

Publicat in Jurnalul, vineri 6 mai 2005 ·

Laburistul Tony Blair a castigat al treilea mandat consecutiv de premier la alegerile legislative de joi, realizand o performanta unica pentru partidul sau. Blair s-a si prezentat ieri dis-de-dimineata la Regina Marii Britanii, cea care trebuie sa il insarcineze oficial cu alcatuirea unui nou guvern. de ANA ILIE VICTORIE. Blair va mai sta inca 4 ani in Downing Street CIFRE. De aceasta data, sondajele de opinie realizate cu cateva ore inainte de scrutin s-au dovedit corecte, Partidul Laburist reusind sa obtina majoritatea absoluta in Camera Comunelor, avand astfel dreptul de a-l mentine in functia de premier pe Tony Blair. Analistii spun insa ca rezultatele laburistilor la alegeri sunt mult mai slabe fata de cele obtinute la cele din 1997 si 2001. Este o reactie punitiva a electoratului, pentru ca Blair a implicat Marea Britanie in razboiul din Irak. Potrivit rezultatelor partiale, laburistii au castigat 346 dintre cele 646 de mandate in Camerei Comunelor. Conservatorii dispun de aproximativ 209 locuri, in crestere fata de cele 166 detinute in precedenta legislatura, iar liberal-democratii au mai castigat un loc, avand 53 de deputati. Rezultatele definitive urmau sa fie facute publice ieri seara, dupa numararea voturilor din Irlanda de Nord.

CLUB SELECT. In pofida rezultatelor slabe ale laburistilor, Tony Blair si-a asigurat, chiar in ziua in care implineste 52 de ani, un loc in istorie, devenind primul sef al unui Guvern laburist care reuseste sa obtina trei mandate consecutive. El este al doilea lider politic britanic care reuseste o asemenea performanta, dupa fostul premier conservator Margaret Thatcher (1979 - 1990). In plus, doar sase dintre cei 51 de premieri britanici au ramas la putere mai mult decat Blair. Robert Walpole, primul premier din istoria Marii Britanii, a ramas in functie timp de 20 de ani si 314 zile (1721-1742). Ceilalti prim-minis

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°