Functia si organul

Nu se poate sa nu fi remarcat ca insul numit intr-o functie de conducere dobandeste subit calitatile absolut trebuitoare ca sa o ocupe. Indiferent ce pregatire are ori in ce domeniu a activat pana atunci, el devine peste noapte intruchiparea celui mai potrivit ocupant al noului post. E ca si cum inertul obiect de inventar ar lucra nevazut asupra proaspatului sau ocupant, modelandu-i nu doar sezutul, dar si competentele. Functia creeaza organul, a zis candva un naturalist, crezand ca zisa se aplica numai la necuvantatoare. Poate respectivul sa fi prestat inainte numai activitati eminamente fizice si sa nu fi dovedit vreo inclinatie catre punerea capului la contributie; din clipa cand s-a instalat in fotoliul dobandit pe indiferent ce cai, odihnita-i minte prinde sa functioneze impecabil. Dupa cum poate sa nu fi stralucit nici prin indemanare, nici prin tenacitate, nici prin spirit de observatie; caci, indata ce moliciunea fotoliului ii imbratiseaza dosul, toate aceste insusiri par a-i fi proprii dintotdeauna.

In primele momente, insul in chestiune nici nu realizeaza uriasa metamorfoza suferita. Dar e destul ca o baga de seama subalternii, literalmente coplesiti de ingramadirea atator calitati intr-unul si acelasi om. E de inteles ca o asemenea descoperire ii lasa, pentru o clipa, muti de admiratie. Insa, de indata ce-si recapata darul vorbirii, se intrec sa imprastie in lume minunata veste. Si cum cel dintai intalnit in cale e tocmai proaspatul inscaunat, la picioarele lui isi descarca tolba cu noutati, punand in tonul cu care le rostesc suficienta emotie pentru ca altminteri neutrele cuvinte sa se incalzeasca si sa-si dea mana in imnuri de slava. Din corul de neoprit al elogiilor afla abia improprietaritul cu scaun cum se infatiseaza in ochii celorlalti si cate trebuie sa fi pierdut datorita nepermis de modestei pareri nutr