Ar fi vrut sa urmeze Conservatorul, dar n-a fost sa fie. Ca sa nu piarda vremea pana cand putea sa dea din nou examen la facultate, dar si sa castige niste bani - putini, e drept, dar contau pe atunci! - , s-a dus sa faca figuratie pentru un film. Familia i-a hotarat apoi destinul: Ilinca va fi actrita! de MIRA MUNTEAN NOBLETE. Suflet larg, Ilinca Tomoroveanu nu le-a intors niciodata spatele celor care aveau nevoie de ajutor Cand eram copila si am auzit prima data de Ilinca Tomoroveanu, stiu ca mi-a placut numele de botez. Aflasem mai apoi ca multi parinti si-au numit fiicele Ilinca, "dupa draga noastra actrita". Dar si ea a fost botezata dupa numele celei mai bune prietene a mamei ei. Apoi am descoperit-o pe Ilinca Tomoroveanu ca actrita. Si, de curand, ca om. Cu radacini ardelenesti, nu putea sa nu poarte in ea blandete, distinctie, dar si o bunatate iesita din comun, gata oricand sa-i ajute pe altii, luptand deseori cu ea insasi ca sa poata spune vreodata cuiva un "nu".
BUNICA. Razboiul de-abia se domolise cand incepuse copilaria ei, "fericita, aparata de cei din jur". A crescut in Bucuresti, dar verile le facea la tara, la Rasinari, impreuna cu bunicii din partea mamei. Aici a deslusit talcul primelor invataminte date de bunica ei, Claudia. Sora cu Octavian Goga, poetul patimilor noastre, bunica Claudia a avut grija cum se cuvine de nepoata ei. Era plina de povesti pe care, in amurgul verilor, i le spunea Ilincai. De la ea ascultase prima data poezii de Goga, mai ales ca, in acele timpuri, erau interzise. "Imi povestea despre fratele ei, imi citea poezii, iar pe unele, puse pe muzica, le canta cu o voce extraordinar de frumoasa". Visul bunicii, ramas neimplinit, a fost sa devina actrita. Fiica de preot, nu era insa cuviincios sa aiba o asemenea ocupatie. Totusi, pe la inceputul secolul al XX-lea, a jucat intr-o trupa de amatori, la Astra Sibiu, in "F
