Ieri a avut loc la Asociatia Oamenilor de Afaceri (AOA) Iasi un seminar pe tema "Propietate intelectuala, marca comunitara si competitivitate". In cadrul acestui seminar, sustinut de Nadia Comanescu, expert OSIM in inregistrare marci comunitare, a fost prezentat conceptul de marca, simbolurile care pot fi inregistrate ca marca si modul cum se face o inregistrare a unei marci in cadrul Uniunii Europeane (UE). Astfel, pot fi inregistrate ca marca desene, schite, cuvinte, litere sau orice combinatie dintre acestea. Nu vor fi acceptate ca marci acelea care nu au un caracter distinctiv, cuvintele care au devenit uzuale in limbajul curent, marci contrare bunelor moravuri sau care contin elemente care duc in eroare privind natura sau originea marcii. Inregistrarea intenationala la oficiul de la Alicante ofera mai multe avantaje, cum ar fi faptul ca marcilor li se aplica un singur sistem juridic pentru toata comunitatea, sunt simplificate formalitatile de inregistrare si costurile sunt mai reduse decat daca inregistrarea s-ar face in fiecare tara in parte. Pentru ca o marca sa nu fie decazuta tebuie indeplinite anumite conditii, cum ar fi sa fie folosita cel putin 5 ani si in cel putin unul dintre statele membre din UE. Prin acest seminar, AOA Iasi a continuat campania de informare a agentilor economici Ieseni cu privire la cerintele si reglementarile europene.
Dragos LICA
Ieri a avut loc la Asociatia Oamenilor de Afaceri (AOA) Iasi un seminar pe tema "Propietate intelectuala, marca comunitara si competitivitate". In cadrul acestui seminar, sustinut de Nadia Comanescu, expert OSIM in inregistrare marci comunitare, a fost prezentat conceptul de marca, simbolurile care pot fi inregistrate ca marca si modul cum se face o inregistrare a unei marci in cadrul Uniunii Europeane (UE). Astfel, pot fi inregistrate ca marca desene, schite, cuvinte, litere sau orice co