Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producatorii locali de bere solicita anularea datoriilor istorice

Publicat in Curierul, luni 9 mai 2005 ·

Patronatul Societatilor Independente Producatoare de Bere din Romania (PSIPBR) solicita autoritatilor anularea datoriilor istorice, sumele respective putand fi folosite pentru realizarea de investitii conform standardelor UE, a declarat Vasile Joanta, vicepresedintele organizatiei. Potrivit conducerii patronatului, valoarea acestora se ridica la circa 150 miliarde de lei, la care se adauga penalitati de aproximativ 200 miliarde de lei.

Cele 21 de societati independente membre ale patronatului asigura locuri de munca pentru aproximativ 30.000 de angajati din sectorul berii, dar si al industriilor conexe. Reprezentantii firmelor locale au mai precizat ca activitatea fabricilor a fost afectata si de intarzierea aplicarii unui sistem diferentiat de accize in functie de capacitatea de productie, asa cum se intampla in statele comunitare. ''Pentru a putea exista o piata normala fara tendinte monopoliste, este nevoie sa se pastreze producatorii locali'', a afirmat Joanta. Disparitia acestora ar conduce la o crestere semnificativa a preturilor la bere, iar numarul sortimentelor de pe piata s-ar reduce, sustine Joanta. In acelasi timp, o parte din angajati si-ar putea pierde locurile de munca.

Printre alte solicitari adresate autoritatilor de membrii PSIPBR, se mai numara cererea de corelare a Codului fiscal cu acquis-ul comunitar in privinta introducerii si in Romania a posibilitatii imbutelierii de bere si bauturi carbogazoase nealcoolice pe aceeasi linie. Valoarea accizelor platite de fabricile locale la stat s-a ridicat, anul trecut, la aproximativ 30 milioane euro, fata de 20 milioane de euro, in anul anterior.

Patronatul Societatilor Independente Producatoare de Bere din Romania (PSIPBR) solicita autoritatilor anularea datoriilor istorice, sumele respective putand fi folosite pentru realizarea de investitii conform standardelor UE, a declarat Vasile Jo

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 7 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°