Presa, terorismul si divertismentul functioneaza pe baza exploatarii aceluiasi principiu psihologic: tirania clipei. Victima este aceeasi: publicul.

Divertismentul fiind reproductibil si repetabil, succesul presei si al terorismului depind de suprimarea sau punerea intre paranteze a doua dimensiuni esentiale ale timpului: trecutul si viitorul. Stirea de ultima clipa sau amenintarea de ultim moment a teroristilor pot avea efecte devastatoare asupra destinatarilor, cetatenii obisnuiti. Exemplul cel mai la indemana este criza ziaristilor ostatici din Irak. Trei ziaristi romani, plus un ghid irakiano-american s-au expus cu buna stiinta (sau inconstient) riscului de a fi rapiti, torturati sau chiar ucisi, iar o intreaga natiune este santajata de un grup de criminali, teroristi, care i-a capturat. Imaginile jurnalistilor cu mitralierele la tampla si implorand cu lacrimi in ochi mila concetatenilor si solidarizarea lor pentru a presa guvernul sa cedeze santajului i-au impresionat pe multi. Zecile de ostatici din alte tari care implorau intr-un mod asemanator sau chiar au fost executati in direct, prin decapitare sau impuscare in cap, nu au impresionat prea mult publicul de la noi. Ce s-ar fi intamplat cu natiunea romana daca am fi avut in direct sau inregistrate "la cald" imagini cu zecile de mii de romani torturati, batjocoriti, ucisi bestial sau cu sange rece in temnitele comuniste, in lagarele de munca sau in prizonieratul din lagarele sovietice din timpul si de dupa cel de-al doilea razboi mondial? Fie nu se mai impotrivea deloc comunismului (ceea ce s-a si petrecut pana la urma si a durat cateva decenii), fie ar fi avut loc o revolta. Ce s-ar fi intamplat daca aveam aceste imagini imediat dupa caderea comunismului? Efectul de teroare ar fi fost mult diminuat. Totusi, probabil ca ar fi avut loc "procesul comunismului". Oricum, tot ar fi intervenit factori de