Sintagma „oierii mintii" mi se parea pe deplin acoperitoare pentru acea categorie de operatori ideologici care incearca sa converteasca in avantaje (burse, promovari, posturi grase) apartenenta la grupe mai putin prestigioase, dar cu siguranta – dupa cum se va vedea in cele ce urmeaza – mai veninoase.
De-o vreme, bagajul conceptual al presei culturale romanesti se imbogateste constant. Cu vreo doi ani in urma, un tinar autor, facind o istorie a „grupurilor de prestigiu" din Romania, ajungea la concluzia sociologist-vulgara ca succesul unor intelectuali de azi se datoreaza exclusiv talentului de a se promova in grup.
Cu alte cuvinte, ca asistam, in cazurile Liiceanu-Plesu-Patapievici (dar si al altor autori de prima marime, precum Nicolae Manolescu, Teodor Baconski, Dan C. Mihailescu), la o orchestrare diabolica, menita sa confiste prim-planul vietii publice.
Nici un cuvint despre talentul, despre capacitatea de a convinge, despre farmecul, despre profunzimea acestora: asemenea boierilor-vampiri din alte vremi, ei sint infatisati sugind singele „boborului", trindavind in vitrinele de lux, in timp ce munca modesta, truda asidua a „adevaratilor intelectuali" e privita cu dispret.
Jenanta perspectiva! Indignat de virulenta atacurilor anti-prestigiu, am propus, la rindu-mi, sintagma „oierii mintii", cu evidenta intentie zeflemitoare de a arata ridicolul unor astfel de etichete reductioniste. Textul meu spunea, raspicat: „Pai, daca nu va plac boierii, poate va plac oierii!".
Termenul mi se parea pe deplin acoperitor pentru acea categorie de operatori ideologici care incearca sa converteasca in avantaje (burse, promovari, posturi grase) apartenenta la grupe mai putin prestigioase, dar cu siguranta – dupa cum se va vedea in cele ce urmeaza – mai veninoase.
Intristat de ideea ca intelectuali care, in chest
