Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestari de Ziua Regelui

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 9 mai 2005 ·

Miscarea pentru Regatul Romaniei, impreuna cu Filiala municipiului Iasi a Societatii Amicii Regelui Mihai organizeaza maine la Iasi, cu ocazia Zilei Regalitatii, o serie de manifestari dedicate acestui eveniment. Astfel, preotul Viorel Dumitriu va oficia un serviciu religios dedicat memoriei Regelui Carol I si a eroilor cazuti in Razboiul de Independenta la biserica cu hramul Pogorarea Sf. Duh din zona Curelari. Dupa slujba, vor vorbi o serie de cunoscatori ai importantei evenimentului, dintre care amintim pe istoricul si cercetatorul Liviu Bratescu, de la Institutul de Istorie A.D. Xenopol din Iasi, care va sustine alocutiunea "Sarbatoarea nationala a Romaniei vreme de 81 de ani". Anul acesta, manifestarile dedicate Zilei Regalitatii si ale celor 60 de ani trecuti de la victoria Natiunilor Unite in Razboiul al II-lea Mondial vor fi onorate cu prezenta Majestatii Sale Regele Mihai I. "Consideram ca cinstirea acestei zile de maxima importanta in istoria Romaniei moderne, cu tripla ei semnificatie, este un gest de demnitate nationala si de respect pentru adevar, iar nu unul de propaganda monarhista, se arata intr-un comunicat sosit la redactie de la organizatori. La manifestare, organizatorii asteapta membri si simpatizanti ai regalitatii, dar si ieseni care respecta efortul soldatilor cazuti pe campurile de lupta pentru Independenta Romaniei.

(S.D.)

Miscarea pentru Regatul Romaniei, impreuna cu Filiala municipiului Iasi a Societatii Amicii Regelui Mihai organizeaza maine la Iasi, cu ocazia Zilei Regalitatii, o serie de manifestari dedicate acestui eveniment. Astfel, preotul Viorel Dumitriu va oficia un serviciu religios dedicat memoriei Regelui Carol I si a eroilor cazuti in Razboiul de Independenta la biserica cu hramul Pogorarea Sf. Duh din zona Curelari. Dupa slujba, vor vorbi o serie de cunoscatori ai importantei evenimentului, dintre care amint

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°