"Desi am crescut in mahala, nu suport vulgaritatea si mitocania raspandite in toate mass-mediile romanesti"
"Noi, actorii, suntem ai tuturor si ai nimanui"
E in teatru de la opt dimineata. Vine direct de la o filmare care s-a prelungit pana in zori. N-a inchis ochii de patru nopti si acum apar si eu pentru "talk show". Cafeaua i s-a racit de cand imi povesteste de una, de alta. Noroc cu doamna de la cabina, care-i aduce o alta cafea fierbinte.
- Vedeti cum ma rasfata colegii? De prieteni nu mai vorbesc: de cand am ramas singur, fara Poldi, ma invita mereu de sarbatori. Anul trecut m-au luat cu ei sa petrecem Pastele la Bistrita; anul acesta am fost impreuna pentru noaptea Invierii la Manastirea Varatec si a doua zi la Neamt. As fi stat eu mai mult, dar a trebuit sa ma intorc la filmari. Joc doar un rol secundar intr-un film realizat de Serban Marinescu, dar "episodicii" astia iti dau mai multa bataie de cap decat "principalii". E mai greu sa-i individualizezi.
- Calatoria la manastirile din Moldova v-a starnit nostalgii legate de anii petrecuti la teatrul din Piatra-Neamt?
- Ehei, frumoase timpuri trecute! Perioada de la teatrul din Piatra-Neamt coincide cu anii de tinerete si de elan. Eram veseli si optimisti, saraci ca Iov, dar plini de entuziasm. Aplauzele publicului ne tineau iarna de cald si vara de o bere rece. Teatrul era casa noastra, familia noastra. Veneam dimineata la repetitii, seara jucam, si dupa spectacol plecam in grup sa mancam ceva la restaurantul de langa teatru. Majoritatea eram holtei, nu ne astepta nimeni acasa cu masa intinsa. Dar nevoia te invata si-ti da multe idei. Intr-o zi, m-am dus la directorul teatrului si i-am propus sa transformam subsolul intr-un barulet pentru actori. Am cumparat un frigider si un aragaz, pe care sa fierbem crenvurstii cumparati de la o alimentara care era deschisa tot timpul.
