Scaderea cotatiilor bursiere a continuat in luna aprilie. Investitorii asteapta cresterea numarului companiilor listate, clarificarea cadrului legislativ si fiscal, diversificarea produselor financiare tranzactionate si mai multa claritate in deciziile autoritatilor.
In aprilie, pentru a doua luna consecutiv, operatiunile realizate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-au plasat pe o traiectorie descendenta atat la nivelul lichiditatii, cat si al preturilor de tranzactionare. Cotatiile au scazut in medie cu 7%. In schimb, valoarea tranzactiilor a fost cu 40% mai mica in raport cu volumul cumulat in luna martie.
"In luna aprilie, piata si-a cautat un nivel de echilibru, de stabilitate. Investitorii au stat in expectativa. Ei asteapta cresterea numarului companiilor listate, clarificarea cadrului legislativ si fiscal, diversificarea produselor financiare tranzactionate si mai multa claritate in deciziile autoritatilor", a declarat presedintele Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache.
TRANZACTII. Presedintele Bursei considera ca noile reglementari aprobate de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare ofera oportunitatea introducerii de noi produse si tehnici de tranzactionare. "Drepturile de preferinta au fost listate pentru prima data la Bursa in acest an. Asteptam ca acest instrument sa fie utilizat si de catre alte companii", a spus Farmache.
El a aratat ca diversificarea companiilor si a instrumentelor financiare listate pe piata de capital nu va fi suficienta daca nu va fi dublata si de o evolutie micro si macroeconomica favorabila. "Previziunile referitoare la evolutia companiilor si a economiei, in general, sunt incurajatoare.
In plus, perspectiva aderarii la Uniunea Europeana a fost confirmata, desi mai avem un drum de parcurs", a continuat oficialul BVB.
STATISTICI
Reculul i