CSU Forex Brasov si Universitatea "Petre Andrei" Iasi sint din nou la egalitate, 3-3, in lupta din play-out-ul Diviziei A de baschet masculin. Gazdele au cistigat cu 93-82 (25-25, 24-26, 23-15, 21-16) insa iesenii au acuzat masiv arbitrajul dupa ce au terminat meciul cu sase jucatori eliminati CSU Forex: Iglin 10 (3X3), Andrus 19 (2X3), Colesnicov 20 (4X3), Silaghi 9, Morariu 18. Au mai jucat: Ghisoi 13, Gavrila 2 si Lazarescu 2. UPA: Munteanu, Nanescu 18 (2X3), Nicolae 11 (1X3), Murgoci 24 (2X3), Anghel 2. Au mai jucat: Fl. Moscalu 19 (2X3), Badila 6, Moldovanu, Botez 2 si Geoge 1. La cita atmosfera s-a facut dupa partida jucata la Iasi miercurea trecuta, era de asteptat ca tensiunea sa fie infernala in cel de-al saselea joc al play-out-ului dintre ieseni si brasoveni. "S-a facut atita tapaj pe reactia tribunei din ultima partida de la Iasi dar noi ce sa mai spunem? Ar trebui sa vorbim cinci saptamini la rind. S-au incitat spectatorii in presa locala si reactia lor a venit firesc, noi fiind tinta rolelor de hirtie din partea spectatorilor." - ne-a declarat Petre Magurean, directorul tehnic al Universitatii "Petre Andrei", echipa care simbata a fost egalata la numarul de victorii in lupta pentru un loc in Divizia A. Insa modul in care gazdele au obtinut succesul i-a adus la exasperare pe ieseni, care au acuzat masiv arbitrajul tripletei Stelian Banica - Marius Udrica - Alin Rosu. "Asa «spectacol» n-am vazut in viata mea. Noi am inceput bine, aveam avantaj la pauza dar roadele «muncii» prestate de arbitri s-au vazut curind. Mitica Anghel a fost tinta principala si el a parasit terenul pentru cinci greseli personale la inceputul sfertului trei. Rind pe rind au urmat, in ultimul sfert, Badila, Murgoci, Moscalu, Nicolae si, in ultima secunda, Nanescu. Arbitrii au fost de-a dreptul ridicoli. Spectatorii care au habar de fenomen rideau pe infundate." - spune antrenorul Pau