Satele din Muntii Apuseni isi deschid ograda pentru turism
Moatele s-au trezit de cu noapte, au copt cozonaci, henclese si placinte pe lespede (o tigaie din roca vulcanica), le-au infasurat in stergare curate si frumos inflorate si le-au pus in straite de panura. Au adunat de prin camari, in cosuri mari de rachita, borcane cu felurite dulceturi din fructe de padure, cu ciuperci in saramura, cu sipuri cu afinata si alte "tarii" de leac si de inima buna. Si-au pus straiele cele de sarbatoare, si-au luat tulnicele si "torogoatele" si s-au adunat la primarul comunei Horea, independentul (incapatanat sa ramana asa, de trei mandate) Corneliu Olar. Si s-au pornit cu totii la Targul National de Turism, organizat de curand la Romexpo Bucuresti, sa vesteasca dand glas mare, ca de pe un munte pe altul: "Care vreti, care poftiti, sa veniti in Tara Motilor, ca sa petreceti cu noi zilele de sarbatoare si toate vacantele de peste vara si iarna!". Sfiosi, s-au asezat si ei langa standurile bine ornate ale marilor agentii nationale de turism si ale filialelor agentiilor internationale si au insirat pe rafturi de lemn bunatatile lor din camara, ca si felurite linguri si linguroaie de lemn, donite si ciubere, furci si vartelnite, sipete de lemn frumos impodobite si alte lucruri de trebuinta intr-o gospodarie taraneasca. Dar si vederi minunate cu tara lor de poveste: munti cu colti de piatra pan la cer, vai verzi si paraie serpuind printre brazi, pesteri si grote din adancul pamantului. Ce nu se vede in poze este aerul curat si sanatos, fel de mancare si-acesta (aici, te poti ingrasa doar respirand), langa balmosul cu branza de oaie, mielul la protap si alte tentatii de pe lista cu bucate ale pensiunilor din Tara de Piatra. Pentru ca motii si-au gatit casele vechi, au facut altele noi, alaturi, pe pajistea mare, cu baie si bucatarie moderne, cu tot ce-ti trebuie ca sa te uit