La Ocne s-a instalat blestemul sarii. Depozitele de pietris si de pamint care acopera agoniseala localnicilor amintesc de noptile de cosmar, cind din adincuri tone de saramura si motorina isi faceau drum spre suprafata. In desertul de la Ocnele Mari provocat de saramura, citiva pomi au inflorit. Cei care cindva locuiau in localitatea distrusa de sare vin in vizita si se uita cu tristete la ceea ce a mai ramas din munca lor de o viata. Si daca pentru turisti statiunea balneoclimaterica Ocnele Mare nu mai exista, pentru hoti, ea a devenit raiul pe pamint. Materialele de constructii abandonate de sinistrati sint valorificate de cei care infrunta moartea. Orice marturisire legata de orasul Ocnele Mari incepe cu „asa a fost odata“. Daca in urma cu ani buni zona era atestata ca statiune balneoclimaterica, astazi orasul este o ruina. Cei care nu au vizitat niciodata Ocnele Mari au parte de o primire sumbra. Acolo unde gospodariile sint inca solide, oamenii traiesc cu frica in sin si nu indraznesc sa urce dealul spre caverna. Atunci cind zaresc pe cineva strain, localnicii isi fac cruce. Imaginile de groaza din preajma cavernei tin departe chiar si curiosii. Drumul pina la lacul de saramura este anevoios. Pe el au mai ramas doar urme de asfalt si este plin de crapaturi adinci prin care se scurg suvoaie de saramura. Pe „drumul iadului“ frica domneste din 2001, cind blestemul din adincuri a maturat sute de case. Zona de linga caverna a fost transformata intr-un imens santier, cu zeci de sonde ruginite. Pe linga darimaturi sint inca benzi de protectie, care avertizeaza trecatorii de pericol. Printre ruine sint inca amplasate excavatoare. „Drumul iadului“ tremura sub picioare La o ploaie marunta, totul se scufunda in sare. Mirosul de sare te ineaca. „Drumul iadului“ se cutremura atunci cind trece vreo masina. Singurii care mai patruleaza printre ruinele din Ocnele Mari sint anga