Cand un partid isi schimba numele, este de presupus ca are un motiv serios sa o faca. Cand un partid isi schimba doctrina, trebuie sa aiba un un motiv foarte serios sa o faca.

Pentru ca lucrurile sunt simple. Unii oameni sunt social-democrati. Altii sunt liberali. Slalom printre doctrine fac partidele, nu electoratul.

Petre tutea spunea, la un moment dat, ca, daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, nu ai inima, iar daca dupa 30 nu esti de dreapta, nu ai creier. Povestea e ca, si dupa 30 de ani, multi raman de stanga. Pare ca nu este o alegere, este un dat. Unii pun mai mult accent pe libertatea individuala.

Altii cred ca rolul societatii trebuie privilegiat. Intr-un anume fel, acest lucru diferentiaza oamenii. Este vorba de cultura, este vorba de educatie, este vorba de gust.

Oamenii isi fac partide, oameni merg spre partide, oamenii voteaza partide pentru ca in ele gasesc sa exprime public ceea ce gandesc individual. Nimeni nu obliga pe nimeni sa se inscrie in-

tr-un anume partid, cum, intr-o societate democratica, nimeni nu obliga pe nimeni sa voteze un anume partid.

Ce te faci insa atunci cand partidul (de stanga, de dreapta in care te-ai inscris sau pe care il apreciezi) vireaza spre alte zari?

La sfarsitul saptamanii trecute s-au petrecut doua astfel de viraje. Unul asteptat, cel al Partidului Democrat care, din vara acestui an, ar putea sa se transforme intr-un partid popular. Celalalt al Partidului Umanist Roman care, dintr-o data si, cumva, neasteptat, a devenit Partid Conservator.

In privinta PD-ului modificarea doctrinei nu ar trebui sa puna probleme. Oricum, prin actiuni aceasta formatiune era mai degraba de dreapta decat de stanga. Vorbim de stanga romaneasca.

PD-ul are acea forma rara de lideri spalati, calcati, spilcuiti, care ii aseamana mai mult cu laburistii lui T