Exista un dramatism latent in opera non-dramatica a lui Gellu Naum, suprarealist excentric curentului oficializat, caci, asa cum se confesa apropiatilor, l-a perceput/trait dintru inceput ca un mod de viata. In treacat spus, miscarea "oniricilor", brutal dizolvata, si chiar destine ce-si ignora geneza, au fructificat filonul subteran care alimenteaza ambivalenta genurilor, anihiland rigiditatea conventiilor. Developat intr-o lectura scenica seducatoare prin bogatia plastica, relieful melodic original si pregnanta reflectiei, fara nimic comun ambiantei omagiale de conjunctura (omagiu continut totusi in substanta, la 90 de ani de la nasterea pohet-ului) si de teatru radiofonic cu toata scenaristica aferenta recitalului encomiast, acest aspect prea putin explorat focalizeaza in spectacolul regizoarei Nona Ciobanu Orfeu - sau cum sa te dezbraci de pene identitatea unei vocatii. Indraznim s-o afirmam fara inconjur, un spectacol exceptional. Studioul Toaca ne ofera acum la Teatrul Foarte Mic un alt(fel de) traseu, complementar creatiei dramaturgice redescoperite in acelasi spirit de Alexandru Tocilescu si Mihai Maniutiu cu spectacolele de referinta Poate, Eleonora de la Mundi, respectiv Exact in acelasi timp la Nationalul clujean.

Reprodus cu parcimonie, verbul are o reverberatie aparte in magia elaborata cu instrumentele la vedere, ele insele semne ale imaginarului real corelativ acelui mister atoatecuprinzator. Un scenariu pornind de la poemele si fragmente din romanul Zenobia, pe cat de inteligent pe atat de sintetic, deschis spre experimentul ce desfide gesticulatia, conceptualizeaza interogatiile lumii moderne, ale carei mijloace tehnice devin astfel "actori" ai temeiurilor arhetipale. Alternanta mitului orfic traversand civilizatiile cu descantecul (ori des/cantecul) popular romanesc, prelucrate in logica unui continuum contrastiv, e analoga supraimpresiun