Marele regizor si scenarist Geo Saizescu a vizitat in aceste zile municipiul Drobeta Turnu Severin. La intilnirea pe care acesta a avut-o la Palatul Cultural „Theodor Costescu“ cu oamenii de cultura, au luat cuvintul istoricul de film Calin Caliman, scriitoarea Ileana Roman, criticul literar Stela Popescu si directorul Arhivelor Statului, Tudor Ratoi. Dupa evocarea vietii si operei lui Geo Saizescu, mehedintean prin nastere, a urmat ceremonia decernarii titlului de cetatean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin marelui om de cultura. S-au avut in vedere, cu aceasta ocazie, numeroasele distinctii si medalii care au recompensat activitatea lui Geo Saizescu, dintre care amintim diplome de excelenta, Trofeul „Ionesco“, premiul „Constantin Tanase“, precum si Ordinul National „Serviciul Credincios“ in grad de cavaler, conferit de presedintele României. „Avind in vedere contributia deosebita, prin preocuparile dintotdeauna ale Domniei sale, la dezvoltarea actului cultural in municipiul Drobeta Turnu Severin si in judetul Mehedinti, consiliul local hotaraste acordarea, lui Geo Saizescu, a titlului de cetatean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru merite deosebite in domeniul culturii românesti si universale“, a spus Iota Rogobete, secretarul Prefecturii Mehedinti. Vizibil emotionat, Geo Saizescu a multumit celor prezenti pentru onoarea facuta. „Nu stiu daca meritam sau nu asa ceva. Important este faptul ca, in România, cultura nu a murit si nu va muri niciodata“, a declarat marele regizor. Geo Saizescu s-a nascut in 1932 in satul Prisaceaua, comuna mehedinteana Oprisor. De-a lungul timpului, a regizat productii cinematografice celebre, cum ar fi „Un suris in plina vara“, „Balul de simbata seara“, „Asta seara dansam in familie“, „Pacala“, „Santa“ sau „Harababura“, fiind si autorul scenariilor acestor filme. Marele regizor si scenarist Geo Saizescu