Oamenii politici vor avea intotdeauna un zambet pe fata pentru presa
Cum comentati atitudinea actualei puteri fata de mass-media?
Traian Basescu a facut un gest care a fost contestat de o mare parte dintre colegii mei de breasla: decizia de a nu mai urca jurnalisti in avionul prezidential. E o chestiune pe care eu o consider binevenita. N-am fost in nici o deplasare, n-am calatorit niciodata intr-un avion prezidential. Ziarele care vor neaparat sa-si trimita reprezentanti la diverse manifestari legate de Presedintie trebuie sa-si plateasca aceste deplasari, tocmai pentru a putea beneficia de libertatea de exprimare. E foarte greu sa relatezi cu obiectivitate, sa spui lucrurilor pe nume, daca intr-adevar s-au petrecut chestiuni mai putin placute, cata vreme te-ai urcat in avion cu presedintele, ai stat de vorba cu el, ai mancat un mic dejun cu seful statului. In aceste conditii, e greu sa-l injuri a doua zi pentru nu stiu ce gafa pe care a facut-o. Daca redactia suporta cheltuielile, esti liber, te duci la fata locului si relatezi cu obiectivitate.
In momentul de fata se observa la nivelul intregii clase politice o altfel de atitudine fata de presa. Dar ma refer numai la presa centrala. Nu cred ca s-au intamplat schimbari majore in presa locala; semnalele mele sunt ca baronii locali, in forma in care exista de ani multi in Romania, continua presiunile asupra presei locale. Cu atat mai mult cu cat in categoria baronilor locali intra presedinti de consilii judetene, primari, multi dintre ei din zona PSD, care au mostenit apucaturile pe care le aveau la nivel central fostii PSD-isti. Insa oamenii politici au devenit mult mai curtenitori cu presa din Capitala, chiar si la nivelul liderilor PSD, care sunt mult mai deschisi. M-am salutat chiar cu Adrian Nastase, care in perioada 2000-2004 a refuzat de fiecare data sa faca acest lucru. As indrazn