AEROSTATE PLÂNGÂND

poetului Ioan Flora

Sub acoperişul din paie şi stuf, nici un foc

nu mai adună spaimele unei nopţi de iarnă.

E multă singurătate ce fierbe în oala de tuci, în gutuile

de pe raft

şi multă îndepărtare în nasurile turtite de geamul

ferestrei.

Nu sunt copiii viţei de vie la cules de flori de salcâm şi

nici căruţaşii însetându-şi caii la fântână.

Bătrânul Aerostate îşi cheltuieşte tutunul pe rotocoale

de amintiri

în timp ce lemnul uşii scârţâie în vântul lui decembrie.

Acelaşi lemn din care sunt ridicate crucile de pe deal...

Trebuie să călătoreşti cu mult mărunţiş la tine în ziua

de azi

ca să plăteşti duhurile care au băut din laptele subteran

- îşi spuse Aerostate, plângând.

Trebuie să-ţi aduni anii în pumni ca să poţi plăti, ca să

poţi scrie pe perete:

Nici azi nu a nins. În prag,

o femeie tăcută sporeşte onoarea casei.

REMUŞC|RI

Cele mai multe remuşcări de teren din acest an

şi cele mai îndelungi alunecări de faleze

le-am petrecut împreună.

Am văzut mai multă fericire în ochii tăi

decât în bidon-ville-uri şi brâiele de dinamită atârnate

la matineele coapselor tale : voiai să răstorni lumea,

noua ordine şi, mai la urmă, porţelanul întunecat

din care mai băuseră şi alţii.

Cele mai lungi remuşcări din anul acesta ploios -