Ţinerea de minte a scriitorilor e, de obicei, mai puţin lungă decît chiţibuşară. Calupuri de întîmplări pasabile, fără vreun chichirez anume, cad pe de lături mult mai adesea decît cine ştie ce cornişă ieşită, dintre amintiri, în relief. Un jurnal de prozator poate purta, adică, precum "ochiul" de pictură, menţiunea detaliu. Constantin Ţoiu publică, la Cartea Românească, împărţit, în 2003 şi-n 2004, un asemenea jurnal pe sărite: Memorii din cînd în cînd. Volumul al doilea îşi ia, în parte declarat, rolul de cap compas. Închide, altfel spus, nişte arcuri de cerc, punctate subţire ori trase, uşor tremurat, în cariocă.

Insemnate peste rînd, aşa cum ies la "scuturat", întîmplările din carte ţin de o pan-ficţiune sau de o realitate cam debilă, sprijinită pe manuscrise făcute sul. Am citit, cu alte cuvinte, nişte memorii de "autor", nu de "actor" (împărţirea, cunoscută nouă din mai vechile romane ale lui Constantin }oiu, în "personaje", lato sensu, care trăiesc/ fac istoria şi "personaje" care doar o scriu se actualizează şi aici...). şi, chiar fără pretenţii de palimpsest, nişte memorii de memorii. Întîi, nişte caiete din studenţie, din vremurile de "răsucire", sucite: primăvara tîrzie a lui '44. Se amestecă acolo "fapte" (meniul de cantină studenţească, foarte...cosmopolit, "fulgi de ovăz danezi, mazăre furajeră din rezervele armatei, liptauer, un fel de praf de brînză trimis de americani, şi un alt praf, de ciocolată, foarte gustos, trimis de Crucea roşie suedeză") şi "filozofii", ecouri ale ultimelor dispute libere dintre non-marxism şi marxism, cu tot cortegiul exaltărilor de tinereţe. Mai tîrziu, lămuriri în treacăt despre micile urme ale marilor schimbări: "Privind cu încordare firma luminată de becul puternic, după cei trei ani de închisoare, făcuse în sinea sa: ŤHait, că ne-au ocupat ruşii!ť Intrase în puşcărie cînd încă se mai scria cu o literă