Acum vreo doi ani avea loc în revista Familia o discuţie despre conceptul de canon şi despre modul în care acesta ar putea fi aplicat la literatura română mai recentă. Printre participanţi era, ţin minte, şi Nicolae Manolescu şi dînsul, ca şi alţii, păreau să mă invite să-mi spun părerea despre această temă, dat fiind că fusesem, parcă, cel dintîi, care a injectat termenul în presa literară, îndată după 1989, într-un articol din România literară. Lent din fire şi preocupat de alte griji nu am reacţionat prea repede. Iată însă că a sosit momentul să pun o propunere pe masă. Repet, e vorba de o simplă propunere, deşi eu unul cred că am dreptate.
Se ridică două întrebări separate, deşi parţial legate între ele. Prima este: putem să ne imaginăm literatura/cultura română a secolului XX ca pe o unitate sau trebuie neapărat să vorbim de două entităţi: una acoperind prima jumătate a secolului, a doua începînd pe la 1945/1948, şi mergînd de la această dată pînă la 1989, să zicem? A doua este: în ce măsură există scriitori sau grupuri de scriitori care să fie realmente definitorii pentru cultura română a acestui secol, pentru virtuţile şi vinovăţiile sale, pentru anume trăsături relativ stabile?
Răspunsuri există încă de pe acum. La prima întrebare, răspunsul este, după cîteva momente de ezitare, un soi de "nu". La a doua răspunsul este de regulă: da, scriitorii şi gînditorii ridicaţi în jurul lui 1930, "criterionişti sau nu, generaţia Vulcănescu/Eliade/Noica/Cioran/}uţea şi cei care într-un fel sau altul i-au înconjurat, iată răspunsul pe care îl dau atît admiratorii fără de rezerve, cît şi adversarii cei mai plini de antipatie ai grupului sau generaţiei cu pricina. Nu sunt de acord cu nici unul dintre aceste două răspunsuri şi aş vrea să schiţez o posibilă alternativă.
Cred că pur şi simplu o metodologie impusă de rigorile şi de lo
