Presedinte puternic si voluntar, dar conditionat de caracteristicile regimului politic, Traian Basescu foloseste contextul politic actual pentru a-si asigura preeminenta asupra guvernarii. Cum insa nici revizuirea Constitutiei din 2003 nu a schimbat raporturile politice dintre cele doua laturi ale Executivului, pozitionarea acestora nu este inca definitiva.
Intre presedintele Traian Basescu si primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu, nu pare a exista cea mai mare concordie posibila, ba din contra, in citeva directii importante, diferentele de viziune sint vizibile.
Cel mai recent, aceasta stare de fapt a putut fi observata atit in legatura cu oportunitatea alegerilor anticipate, cit si prin participarea sefului Cabinetului la congresul de adio al PUR. Pentru multi comentatori, interesati in special de dimensiunea personala a politicii, interesele celor doi ar explica divergentele, din ce in ce mai putin camuflate.
Dar, dincolo de persoane, importante fara indoiala, se afla institutiile. Modul de functionare al institutiilor explica, in parte, permanentizarea acestui conflict dincolo de oameni sau timpuri. In cei aproape cincisprezece ani de la adoptarea Constitutiei, forma acestora s-a conturat, iar practicile, bune sau rele, au facut restul.
Chiar inundatiile din primavara aceasta au dovedit, o data in plus, limitele spoil-sistemului, care transforma toate posturile de conducere in pozitii distribuite politic. Cele doua institutii, presedintele si guvernul, desi parti ale aceleiasi puteri, executivul, au roluri si locuri diferite in sistemul politic romanesc.
Dar conflictul, latent la nivelul textului constitutional, dintre cele doua centre de putere se manifesta acut in privinta controlului efectiv al guvernarii.
Cind, inca aspirant la Presedintia Romaniei, Traian Basescu paria pe o singura cart
