Dintre seniorii actuali ai literaturii basarabene, Aureliu Busuioc (născut în 1928) e din aceeaşi generaţie cu Vasile Vasilache şi Ion Druţă. În literatura de dincoace de Prut, i-ar fi avut alături, dacă aceştia mai trăiau, pe Ion Lăncrănjan şi Ştefan Bănulescu. Alăturarea e numai de vârstă, căci comunicarea sau sincronizarea dintre literatura din Basarabia şi literatura din România nu a existat. Au funcţionat aceleaşi constrângeri ideologice, relaxarea s-a petrecut cam în aceeaşi perioadă (1965-1970), dar stilistic sau tematic e foarte greu de stabilit corespondenţe sau echivalenţe. Aureliu Busuioc a făcut liceul la Chişinău, iar bacalaureatul îl obţine la Timişoara. Ar fi vrut, împreună cu familia, să se stabilească în România. În 1948 începe şcoala de ofiţeri la Sibiu, dar, odată cu schimbarea regimului, este repatriat. În anii 1951-1952, urmează Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău. Activitatea pedagogică va avea o reflectare semnificativă în ceea ce va face, profesional sau artistic. A fost redactor-şef la "Tinerimea Moldovei" (un echivalent probabil al "Scânteii tineretului" de la noi) şi la revista satirică "Chipăruş" (un fel de "Urzica"). A debutat în 1955 cu un volum de versuri pentru copii şi a mai publicat altele de acelaşi fel. Cu celelalte volume de poezii (Prafuri amare, 1955, Piatra de încercare, 1958, Dor, 1963, În alb şi negru, 1977) era inevitabil să nu rămână îndatorat clişeelor propagandistice şi satirice ale realismului socialist. Poetul se reabilitează în volumele ulterioare: Îmblânzirea maşinii de scris (1988), Plimbătorul de purici (1992) sau Concert (1993). Antologia de poezie basarabeană realizată de Nicolae Leahu în 2004 la Editura Ştiinţa-Arc îl reţine cu patru poeme, alături de poeţii Valentin Roşca şi Petru Zadnipru, din acelaşi contingent. E notabilă imaginea din poemul Bătrânul poet, ca o autoreflectare a propriei situa