Constantin Stan este unul dintre numele grele ale prozei astăzi clasicizatei generaţii optzeci. Prezent în Desant '83, cartea manifest a generaţiei sale literare, autor al mai multor romane şi volume de povestiri, Constantin Stan este un nume rostit întotdeauna cu respect atunci cînd se discută despre proza optzecistă, chiar dacă nu a beneficiat niciodată de aura mondeno-literară care a răsfăţat numele lui Mircea Nedelciu sau Mircea Cărtărescu.
Soldat fidel al textualismului din anii de pionierat ai postmodernismului românesc, Constantin Stan a publicat de curînd un roman la care a trudit mai bine de douăzeci de ani. Deşi are doar puţin peste 250 de pagini, romanul Gerda a fost început în anii optzeci şi încheiat la sfîrşitul anului trecut. Prin aceasta el are şi rolul unui test privind adaptabilitatea tehnicilor literare la modă între tinerii scriitori din ultimul deceniu al comunismului la cerinţele momentului literar actual.
Romanul lui Constantin Stan este emblematic pentru ceea ce ar putea însemna evoluţia organică a prozei generaţiei optzeci. Mizele mici la nivelul acţiunii (focalizarea pe aspectele banale, terne, insignifiante, ale vieţii cotidiene), atenţia acordată construcţiei textului (ale cărui elemente se află mereu la vedere) jocurile narative (autor fictiv-narator-personajul care se confesează, permanentele salturi pe axa temporală, desele schimbări de perspectivă şi promovarea succesivă a celor trei persoane gramaticale la statutul de narator principal), intervenţiile metatextuale ale vocii narative, comentariile critice la adresa textului care tocmai se scrie, dezvoltarea epică, la nivelul textului, a teoriilor semiotice şi structuraliste, intertextualitatea, sînt elemente de identificare a literaturii optzeciste care se regăsesc cu asupra de măsură în romanul Gerda.
Prima întrebare legată de un asemenea ro
